Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, luni, că Sucursala Timişoara a semnat cinci contracte de lucrări tip quick wins - lucrări de eliminare a restricţiilor de viteză, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 56,13 milioane lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Sucursala Regională CF Timişoara şi Asocierea SC EUROPAN PROD SA – SC CONSTRUCŢII FEROVIARE DRUMURI PODURI SRL – SC CONSTRUCŢII COMPLEXE BUZĂU SA – SC DARIA CONST SRL au semnat astăzi cele 5 contracte pentru execuţia lucrărilor de tip QUICK WINS, pe linia CF SIMERIA – PETROŞANI. Valoarea totală a celor 5 contracte de lucrări este de 56,13 milioane de lei, cu finanţare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR şi au drept scop ridicarea restricţiilor de viteză de pe linia CF SIMERIA - PETROŞANI pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii”, a transmis, luni, CFR, într-un comunicat d epresă.
Potrivit companiei, sunt vizate loturile:
• Lot 1 - linia CF Simeria - Petroşani, km 70+402 - 74+600
• Lot 2 - linia CF Simeria - Petroşani, km 74+600 - 77+870
• Lot 3 - linia CF Simeria - Petroşani, km 79+500 - 79+848
• Lot 4 - linia CF Simeria - Petroşani, km79+878 - 82+100
• Lot 5 - linia CF Simeria - Petroşani, km 82+100 - 84+710
”Menţionăm faptul că, în cadrul celor 5 contracte, care au durata de implementare de 24 de luni, antreprenorul va executa, pe linia CF SIMERIA - PETROŞANI, lucrări de tip QUICK WINS, prin înlocuirea punctuală a elementelor componente ale suprastructurii căii (şină, traverse, aparate de cale, piatră spartă), în cadrul cărora se utilizează materiale de cale noi, cu afectarea substratului căii în zone punctuale, în zona schimbătoarelor de cale, dar şi în zona trecerilor la nivel, pe o lungime de 12,648 de km CF”, a mai transmis CFR.
Potrivit documentului citat, pricipalele beneficii ale acestui tip de lucrări punctuale sunt eliminarea restricţiilor de viteză, eliminarea costurilor cauzate de restricţii, creşterea eficienţei activităţii de operare, diminuarea efectelor adverse asupra mediului şi maximizarea gradului de siguranţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.