Companiile care au deschis procedura insolvenţei au nevoie de lichidităţi pentru continuarea business-ului, iar firmele care apelează la procedura vânzării prin negociere directă valorifică un bun la un preţ mai mare decât dacă apelează la licitaţie, a anunţat, luni, firma de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii.
Anual, circa 10.000 de companii întră în insolvenţă în România, numărul total al firmelor ce au deschis deja procedura fiind de circa 30.000. În 2018, practicienii în insolvenţă au valorificat pentru creditori bunuri în valoare de 2,44 miliarde de lei.
”În prezent, pe site-ul Uniunii Practicienilor în Insolvenţă din România, ce publică şi anunţurile privind vânzarea bunurilor companiilor aflate în insolvenţă, se regăsesc aproape 1.400 de anunţuri privind vânzarea de imobile, în special terenuri sau clădiri, 680 de anunţuri privind vânzarea de echipamente industriale şi circa 650 anunţuri referitoare la vehicule, de la autoturisme la maşini de mare tonaj”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Companiile care au deschis procedura insolvenţei au nevoie de lichidităţi pentru continuarea business-ului. Una din metodele prin care pot obţine sumele necesare este valorificarea bunurilor prin procedura vânzării prin negociere directă în procedura insolvenţei, potrivit casei de avocatură.
Specialiştii subliniază că, de regulă, companiile care apelează la procedura vânzării prin negociere directă valorifică bunul la un preţ mai mare decât dacă apelează la licitaţie.
”Companiile valorifică un bun prin procedura negocierii directe atunci când au deja un cumpărător identificat. La vânzarea prin negociere directă, cumpărătorul interesat de bunul respectiv oferă un preţ, iar ulterior anunţul de vânzare este publicat pentru a căuta şi alţi cumpărători ce pot oferi mai mult. Aşadar, suma nu poate decât să crească. La vânzarea prin licitaţie, procedura decurge exact invers. În cazul în care după anunţul iniţial nu se prezintă niciun cumpător, începând cu a doua licitaţie preţul scade. Or, în cazul vânzării prin negociere directă preţul nu poate decât să crească”, a explicat un avocat coordonator al societăţii de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii, Radu Pavel.
Imobilele deţinute de o societate în insolvenţă pot fi vândute prin procedura negocierii directe în urma primirii unei oferte din partea unui potenţial cumpărător. Oferta include preţul şi modalităţile prin care acesta înţelege să achite bunul ce face obiectul masei credale. Lichidatorul prezintă oferta adunării generale a creditorilor, care trebuie să o aprobe, iar oferta nu poate fi mai mică decât suma la care a fost evaluat bunul respectiv, potrivit avocaţilor.
Societatea de avocatură a consiliat companii aflate în insolvenţă, în vederea valorificării bunurilor.
”Au existat mai multe situaţii în care un cumpărător interesat de o astfel de procedură de atribuire directă a negociat, debitorul a fost de acord să îi vândă bunul la preţul menţionat, anunţul a fost publicat, s-au acordat 30 de zile după publicare şi a apărut o ofertă din partea unui alt cumpărător, care a supraofertat şi a câştigat. Deci vânzarea prin negociere directă nu asigură ofertantului garanţia că va obţine imobilul dorit, deoarece pot veni şi alţi ofertanţi. Legea permite acest lucru pentru că prin procedura insolvenţei se urmăreşte maximizarea masei credale şi a câştigului rezultat în urma vânzării”, a explicat avocatul Radu Pavel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.