Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a afirmat că brandul de ţară, realizat în timpul mandatului de ministru al Elenei Udrea, este valabil, apare pe siteul ministerului, dar este extrem de puţin folosit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cadariu a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, despre faptul că sigla şi brandul de ţară nu sunt folosite şi dacă are o strategie în acest sens. 

“Din punctul meu de vedere noi, românii, avem o preocupare atunci când ajungem într-o funcţie de conducere, la un minister, suntem tentaţi să tăiem totul şi luăm lucrurile de la zero. Ori nu mi se pare firesc. Atunci când s-a lucrat la o siglă şi la un brand de ţară, eu ştiu că s-a depus mult efort, au fost puse la bătaie resurse, au fost implicaţi specialişti şi chiar dacă în acel moment o persoană care conducea ministerul avea o percepţie nu tocmai pozitivă, trebuie să o recunoaştem că s-a răsfrânt şi asupra brandului şi asupra siglei. El este valabil, apare pe siteul ministerului, din păcate, este extrem de puţin folosit”, a declarat Cadariu.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Ministrul a completat, afirmând că dacă discutăm de promovare, de asocieri cu alte regiuni sunt multe lucruri pozitive, considerând că este nevoie de un OMD naţional care să lege toate aceste lucruri şi care să contribuie la promovarea României ca destinaţie turistică. 
 
Constantin-Daniel Cadariu s-a aflat sâmbătă, la Constanţa, unde a avut o întâlnire cu autorităţile locale şi cu investitori în turism.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.