Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că România se va încadra într-un deficit de 5,5% şi a adăugat că poate afirma acest lucru după ce a văzut încasările şi cheltuielile din luna octombrie. El a menţionat că în luna octombrie România nu va depăşi un deficit de patru procente.
Adrian Câciu a fost întrebat luni, la Prima News, dacă ne încadrăm într-un deficit de 5,5%.
“Trebuie să ne încadrăm. Din ce cifre am văzut la octombrie ne vom încadra. Nu le aveţi publice pentru că ele se vor publica de către Ministerul de Finanţe în 25 ale lunii. La cum am văzut încasările pe luna octombrie şi cheltuielile, ne vom încadra”, a afirmat Adrian Câciu, fost ministru al Finanţelor.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Întrebat ce deficit vom avea în luna octombrie, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a răspuns: “Nu pot să vă spun eu, nu sunt ministru de Finanţe”.
El a mai fost întrebat dacă deficitul va depăşi patru procente în octombrie.
“Nu. Ne menţinem încă sub programarea bugetară. La 9 luni, după cum ştiţi, suntem sub programarea bugetară la nivel de deficit”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Adrian Câciu a mai fost întrebat despre faptul că unii aleşi locali au declarat că s-au blocat anumite investiţii şi nu s-au făcut nişte plăţi, iar din acest motiv deficitul a fost sub patru procente şi dacă există o astfel de practică la Ministerul de Finanţe.
“Plăţile nu se pot gestiona chiar aşa de simplu, mai ales la nivel de trezorerie, pe bugetele locale. La bugetul de stat, să spunem că poţi sa vezi cam care este prognoza de plăţi, dar nici acolo nu poţi să acţionezi. Nu opreşti niciodată Trezoreria. Bănuiesc că domnul Boloş are mai multe detalii în relaţia cu primarii. Nu mai sunt la Finanţe, nu pot să dau eu detalii. Şi pe timpul meu se spunea că nu se fac plăţile la timp, că se mascheaza deficitul. Nu există aşa ceva. Numai cine nu a fost ministru de Finanţe poate să facă astfel de afirmaţii, deşi am văzut şi foşti miniştri de Finanţe...”, a mai declarat Câciu.
El a enumerat şi elementele care s-au adăugat la estimarea iniţială de deficit.
“Agenţiile de rating au oferit perspectiva stabilă României, au menţinut ratingurile României. În luna mai, Comisia Europeană, dacă nu mă înşel, a dat o prognoză de un deficit de 4,7%. Acum, în noiembrie, probabil că o să vină cu o prognoză mai adâncă, un deficit mai mare. Să nu uităm totuşi că între timp am avut o serie de măsuri pe care le-am luat, de creştere a cheltuielilor. Am avut greva profesorilor, am avut salariile în sănătate, salariile poliţiştilor. Lucrurile acestea au adăugat dacă vreţi la estimarea iniţială de deficit”, a mai explicat Adrian Câciu.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.