Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis, luni, că bugetul celei de-a doua etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în 6 ore şi jumătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Bugetul de 10 de milioane lei alocat celei de-a doua etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în 6 ore şi jumătate”, a transmis, luni, AFM, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că solicitanţii persoane fizice au generat 24.004 vouchere.  

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Astfel, s-au generat 13.994 vouchere pentru laptopuri şi 10.010 vouchere pentru tablete. 

Instituţia precizează că, în prima etapă, au fost generate 52.671 de vouchere, a câte 400 de lei fiecare, astfel: 

  • 22.083 vouchere pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare; 
  • 21.188 vouchere pentru categoria maşini de spălat rufe; 
  • 9.400 vouchere pentru categoria maşini de spălat vase. 

Pentru prima etapă s-au consumat 21.068.400 lei din totalul de 25 milioane lei alocate iniţial. 

Voucherele generate în cele două etape vor fi aprobate în şedinţa Comitetului de Avizare de marţi, 13 decembrie 2022 şi publicate pe site-ul www.afm.ro. 

Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalităţile de achiziţionare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.