Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a încheiat anul fiscal 2021 cu 2,4 miliarde de lei (494 milioane de euro) în vânzări consolidate în România, înregistrând astfel o creştere de aproximativ 10 procente faţă de anul trecut, în timp ce vânzările totale nete s-au ridicat la 8,2 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro), inclusiv vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate, au înregistrat o creştere anuală de 19 procente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a încheiat anul fiscal 2021 cu 2,4 miliarde de lei (494 milioane de euro) în vânzări consolidate în România, înregistrând astfel o creştere de aproximativ 10 procente faţă de anul trecut. Vânzările totale nete de 8,2 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro) din România, inclusiv vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate, au înregistrat o creştere anuală de 19 procente”, anunţă grupul.

„În 2021, Grupul Bosch din România a obţinut o performanţă foarte bună, cu o creştere de două cifre în toate sectoarele de afaceri, în ciuda mediului dificil legat de pandemia de coronavirus, a blocajelor de aprovizionare pentru semiconductori şi a costurilor mai mari ale materiilor prime. Creşterea vânzărilor în 2021 s-a datorat în principal extinderii operaţiunilor şi investiţiilor noastre pe termen lung în producţie, în activităţi de cercetare-dezvoltare şi, de asemenea, în domeniul serviciilor, în urma unei strategii centrate pe tehnologie, sustenabilitate şi inovare”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. şi reprezentant al Grupului Bosch în România.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 Bosch în România a avut un început bun în 2022, cu o uşoară creştere comparativ cu anul anterior. Pentru anul în curs, compania intenţionează să îşi consolideze în continuare poziţia strategică în ţară, în special în domeniul activităţilor de cercetare şi dezvoltare. Cu toate acestea, Bosch afişează o prognoză modestă în ţară pentru anul 2022 din cauza incertitudinilor considerabile generate de pandemia de coronavirus la nivel mondial şi de războiul din Ucraina.

 „Deşi, din cauza situaţiei actuale, ne aşteptăm la un an provocator şi în România, rămânem dedicaţi pieţei locale şi potenţialului său pe termen lung”, a continuat Boldijar.

Numărul angajaţilor din cele cinci locaţii Bosch din România a fost de aproximativ 8.800 la 31 decembrie 2021, în creştere cu 7,7 procente faţă de anul precedent.

România este o locaţie importantă din punct de vedere strategic pentru Grupul Bosch, care a investit în ţară un total de aproximativ 410 milioane de lei (aproximativ 83 de milioane de euro) în 2021 – în principal a continua dezvoltarea unităţilor sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi Blaj. În total, compania a investit aproximativ 700 de milioane de euro în România între 2005 şi 2021.

Fabrica Bosch Automotive Electronics din Jucu, judeţul Cluj, a continuat să investească în extinderea capacităţii sale de producţie şi logistică şi în tehnologii noi şi echipamente de ultimă generaţie. Astfel, compania a inaugurat o a treia hală de producţie la Cluj în 2021. În această unitate de producţie, Bosch produce, din 2013, unităţi electronice de control care oferă siguranţă şi confort în timpul condusului, printre care unităţi de control electronic pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple şi pentru asistenţa la condus. De la deschidere, fabrica Bosch din Cluj a livrat peste 300 de milioane de piese auto de înaltă calitate clienţilor internaţionali. De asemenea, fabrica din Blaj, care activează în sectoarele de activitate Tehnologie industrială şi Soluţii de mobilitate, aniversează 15 ani de activitate în România, în anul 2022.

În prezent, locaţia din Blaj este una dintre cele trei fabrici Bosch din Europa unde sunt produşi senzori de noxe, o componentă esenţială în domeniul inovaţiei in tehnologia diesel. În plus, fabrica Bosch din Blaj are un centru logistic care se întinde pe mai mult de 20.000 de metri pătraţi, efectuând livrări de piese de înaltă calitate către toate continentele. Mai mult, Bosch continuă investiţiile pe termen lung în digitalizarea şi automatizarea producţiei şi logisticii. Bosch a introdus roboţi autonomi şi automatizaţi în fabrica din Cluj pentru livrarea de materii prime şi unelte către liniile de producţie, pentru a optimiza costurile şi timpul de livrare.

Pe lângă utilizarea soluţiilor de monitorizare a consumului de energie, achiziţionarea de energie electrică din surse regenerabile şi înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu tehnologie LED, unităţile de producţie din Blaj şi Cluj au început să îşi producă propria energie verde, prin instalarea de panouri fotovoltaice. În 2021, fabrica din Blaj a devenit prima locaţie Bosch din România care a instalat panouri fotovoltaice pe acoperişurile clădirilor sale, în urma unei investiţii de peste 200.000 de euro. Energia generată este echivalentul consumului de energie pentru aproape 200 de gospodării medii. În plus, fabrica Bosch din Cluj a început instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperişul halelor sale de producţie, la sfârşitul anului trecut.

Media anuală a energiei verzi generate de acest sistem este de 8.252 MWh şi acoperă consumul anual de energie pentru aproximativ 4.000 de gospodării. Investiţia totală se ridică la peste 5 milioane de euro, iar proiectul se numără printre cele mai mari din ţară, având în vedere puterea instalată pe acoperiş. Mai mult, compania încurajează tranziţia către electromobilitate, prin instalarea de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice în locaţiile sale de producţie din România.

 În 2021, la un an de la mutarea în propria clădire din Cluj-Napoca, centrul de inginerie a început construcţia unei noi clădiri de birouri, care va fi finalizată până la sfârşitul anului 2023. Investiţia totală planificată pentru acest proiect este de aproximativ 21 de milioane de euro. În plus, Bosch continuă să îşi consolideze activităţile de dezvoltare în România şi poziţia strategică în cadrul reţelei sale globale de inginerie, prin extinderea Centrului de Inginerie Bosch în Bucureşti, la sfârşitul anului 2021. În prezent, peste 1.160 de angajaţi lucrează la proiecte tehnologice de ultimă generaţie în trei locaţii: în Cluj-Napoca, în cadrul fabricii din Jucu, judeţul Cluj, şi la sediul societăţii din Bucureşti.

În 2022, compania intenţionează să crească numărul de angajaţi şi va avea peste 400 de posturi deschise în domeniul ingineriei software şi hardware.

De asemenea, doar în acest an, Grupul Bosch intenţionează să angajeze 10.000 de ingineri software noi în întreaga lume.

Grupul Bosch este prezent în România de 28 de ani şi are în jur de 8.800 de angajaţi în şase entităţi. În 2021, Bosch a generat vânzări consolidate de 494 de milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările nete totale, incluzând vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,7 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare şi dezvoltare din Cluj şi Bucureşti şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de Tehnologie industrială, localizată, de asemenea, în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 402.600 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2021). Compania a generat vânzări de 78,7 miliarde de euro în anul 2021. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie.

Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproximativ 440 de filiale şi companii regionale din 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie, inginerie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Cu cele peste 400 de locaţii din lumea întreagă, Grupul Bosch a fost neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon încă din primul trimestru al anului 2020. În cele 128 de locaţii din lume, Bosch are aproape 76.100 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, dintre care aproximativ 38.000 de ingineri software.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.