Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că joi va fi dat în trafic sectorul Predeal – Cristian din Autostrada Ploieşti – Braşov, de 10 kilometri, iar în acest an au fost inauguraţi 90 de kilometri de autostradă. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că a fost deschisă circulaţia rutieră pe cei 10 kilometri ai lotului Râşnov - Cristian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
UPDATE - "Joi, 17.12.2020, începând cu ora 19:00, a fost dat în trafic lotul Râşnov - Cristian, format din 6.3 km de drum în regim de autostradă şi 3.56 km drum de legătură, în regim de drum expres (4 benzi de circulaţie). Circulaţia a fost deschisă după ce reprezentanţii CNAIR au făcut recepţia la terminarea lucrărilor", arată CNAIR, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cadrul obiectivului au fost realizate două pasaje pe autostradă, trei pasaje peste autostradă, un pod pe drumul de legătură şi 4 sensuri giratorii: intersecţie cu DN 73 (început autostradă), intersecţie cu DJ 112B (sfârşit autostradă – început drum legatură), intersecţie cu DN73, intersecţie cu DN73 (sfârşit drum de legatură).

Proiectul derulat de CNAIR SA are o valoare de 118,02 milioane de lei fără TVA, iar lucrările au început în luna mai 2019.

Antreprenorul, Asocierea SC Alepenside SRL - SC Specialist Consulting SRL, a finalizat lucrările necesare deschiderii circulaţiei pe acest tronson cu aproximativ 9 luni înainte de termen.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Astăzi vom da în trafic sectorul Predeal - Cristian din autostrada Ploieşti – Braşov, în lungime de 6,3 kilometri profilul de autostradă şi 3,7 kilometri profil de drum naţional cu patru benzi. Acest demers dă un semnal foarte clar că acest obiectiv este prioritar pentru guvernarea liberală şi totodată un angajament ferm că după 18 ani de dezbateri publice acest proiect are susţinere şi se află pe traiectoria ireversibilă a implementării. Cu aceşti 10 kilometri de autostradă guvernarea liberală încheie anul 2020 cu aproximativ 90 de kilometri de autostradă daţi în trafic într-un an dificil aşa cum ştim cu toţii,  într-un an în care sistemele publice au fost grav afectate de criza sanitară, iar economia şi-a frânat creşterea”, a declarat Lucian Bode, joi, la începutul şedinţei de Guvern. 
 
El a precizat că în acest an fost finalizaţi atâţia kilometri de autostradă cât fuseseră daţi în trafic în ultimii trei ani de către guvernele PSD. 
 
“Am reuşit în acest an să finalizăm un număr de kilometri de autostradă aproape egal cu numărul de kilometri de autostradă finalizaţi în cei trei ani de guvernare socialistă vorbim de aproximativ 96 de kilometri. Nu este mulţumitor, dar este un semnal pe care l-am dat în acest an că se poate, se poate să finalizăm obiective de infrastructură în condiţii de criză, se poate să finalizăm proiecte înainte de termen în România”, a explicat ministrul Transporturilor. 
 
Acesta a menţionat că acest an a fost cel mai bun în privinţa ritmului de contractare la nivelului Companiei de Drumuri din ultimii zece ani. 
 
“2020 a fost cel mai bun an din ultimii zece ani în ceea ce priveşte ritmul de contractare la nivelul Companiei de Drumuri. Vorbim despre contracte încheiate de execuţie autostrăzi, drumuri expres, variantă ocolitoare, drumuri naţionale, în valoare de aproximativ două miliarde de euro, la care adăugăm procedurile de licitaţie lansate şi validate de către ANAP, în valoare de aproximativ şase miliarde de euro. Ca o comparaţie, anul 2011 a fost anul în care Compania de Drumuri a reuşit să contracteze lucrări în valoare de aproximativ un miliard de euro, un maxim istoric al ultimelor zece ani. Anul 2020 a însemnat pentru Compania de Drumuri anul în care din punct de vedere al contractărilor, al procedurilor de contractare, am atins un maxim istoric al ultimilor 10 ani, vorbim de 8 miliarde de euro de opt ori mai mult cât maximul istoric din 2011”, a mai afirmat Lucian Bode.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.