Cele 19 state din zona euro sunt expuse unor riscuri financiare ridicate şi inegale, a avertizat miercuri Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit căreia ar putea fi necesare măsuri de stimulare ţintite, pe parcursul redresării din criza coronavirusului, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pandemia a lovit diferite sectoare economice cu diferite grade de severitate şi viteză, turismul şi ospitalitatea fiind printre cele mai afectate.

În ultima sa evaluare a stabilităţii financiare, BCE a avertizat că acest şoc inegal concentrează riscurile în ţări foarte specifice şi în părţi ale economiei zonei euro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Este un mesaj dulce-amar", a declarat vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, cu privire la ultima evaluare.

”Evoluţia vaccinărilor este foarte pozitivă, recuperăm şi aceasta este, ştiţi, o veste foarte bună. Dar, simultan, ei bine, continuăm să avem anumite riscuri de stabilitate financiară pe care trebuie să le monitorizăm ”, a declarat de Guindos miercuri.

Banca centrală a zonei euro este deosebit de îngrijorată de o povară mai mare a datoriilor corporative în ţările cu sectoare mai mari de servicii, deoarece acest lucru ar putea creşte presiunea asupra guvernelor şi creditorilor din aceste ţări. Acest lucru ar putea fi o problemă pe termen scurt, deoarece guvernele încheie stimulentele oferite în timpul pandemiei, cum ar fi programele de şomaj tehnic.

”Deoarece acest sprijin este eliminat treptat, nu pot fi excluse rate de insolvenţă considerabil mai mari decât înainte de pandemie, în special în anumite ţări din zona euro”, a afirmat BCE într-un comunicat.

Când a vorbit cu CNBC, de Guindos a spus că ”2020 este o mică surpriză”, dat fiind faptul că au existat mai puţine insolvenţe corporative decât în ​​2019 - înainte ca criza coronavirusului să lovească zona euro. Cu toate acestea, el a cerut prudenţă, deoarece banca centrală se aşteaptă ca ”în 2021 să vedem o creştere importantă în ceea ce priveşte insolvenţa”.

”Poate că în acest caz, în această criză, care este diferită de cele anterioare, existenţa şi punerea în aplicare a măsurilor de sprijin de către autorităţile fiscale a crescut, a prelungit (acest decalaj)”, a spus oficialul BCE, cu privire la intervalul existent între scăderea creşterii şi evoluţia insolvenţelor corporative.

Un alt risc aflat în atenţia BCE este creşterea recentă a randamentelor obligaţiunilor de referinţă din SUA. Acest lucru a determinat deja banca centrală să-şi intensifice achiziţiile de obligaţiuni de stat în ultimele săptămâni, dar instituţia cu sediul la Frankfurt este încă îngrijorată de faptul că costurile mai mari ale împrumuturilor de peste Atlantic vor afecta corporaţiile, populaţiile şi ţările îndatorate din zona euro.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat într-o conferinţă de presă din luna martie: ”Nu controlăm curba randamentului”.

Cu toate acestea, BCE încearcă să evite o creştere prematură a costurilor împrumuturilor pentru guvernele din zona euro. Acest lucru ar putea deraia redresarea economică în 2021, după ce produsul intern brut al regiunii s-a contractat cu aproape 7% în 2020.

”Dacă creşterea randamentelor este nejustificată, atunci, ştiţi, vom acţiona. Dacă creşterea randamentelor este consecinţa normalizării economiei, atunci este ceva care va face parte din, să spunem, cadrul mai larg ”, a spus de Guindos.

În plus, BCE a avertizat miercuri că profitabilitatea băncilor din zona euro este încă ”slabă” şi instituţiile de credit ar putea fi nevoite să îşi mărească provizioanele în viitor.

”Rentabilitatea băncilor rămâne slabă, în timp ce perspectivele cererii de împrumut sunt incerte. Calitatea activelor bancare a fost păstrată până acum, dar riscul de creditare se poate materializa cu un decalaj, ceea ce implică necesitatea creşterii provizioanelor pentru pierderile legate de împrumuturile acordate”, a mai afirmat BCE în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.