Un număr tot mai mare de firme aleg să achiziţioneze produse cu valoare ridicată din alte state UE, astfel încât acestea să fie scutite de TVA, iar persoana juridică să evite plata unor bani pe care altfel ar trebui să-i recupereze de la stat, semnalează Christian Năsulea, lector la Universitatea din Bucureşti, în cadrul evenimentului "Barometrul e-Commerce. De ce iubim femeile e-Shopper", organizat de către Profit.ro & DPD România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Năsulea a evidenţiat şi o posibilitate de business pentru companiile din curierat şi comerţ online care pot oferi firmelor soluţii legate de TVA pentru tranzacţiile cu spaţii economice importante, cum sunt SUA şi China.

"Datele despre aceste creşteri de tranzacţii între ţări, am găsit o corelaţie, până la cauzalitate mai avem, s-ar putea să fie corelate destul de mult cu legislaţia privind TVA intracomunitar. Se observă o creştere a numărului de comenzi pentru produse cu valoare mare, comandate de către persoane juridice, nu persoane fizice. Acest lucru se întâmplă, probabil, pentru că genul acesta de achiziţii permit evitarea plăţii TVA în momentul în care se face achiziţia. Extrem de multe companii încep să comande din altă ţară produse care se găsesc şi pe piaţa locală, ca să nu mai plătească TVA la ele", a spus Năsulea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Varianta cea mai bună pentru firme în ce priveşte TVA este să nu aibă ceva de recuperat sau de compensat în relaţia cu statul, mai ales că astfel de proceduri consumă timp şi resurse.

"Este drept că ar putea să-şi recupereze TVA ulterior ori să aibă nişte TVA deductibil, trag linie peste o lună sau peste trei luni, fac nişte calcule şi ajung să nu-l plătească la un moment dat recuperându-l din TVA-ul colectat. Pentru cine este în business, însă, este foarte clar. Mai bine nu plăteşti deloc acum, decât să aştepţi să te compensezi cu statul la un moment dat, să faci nişte calcule şi să te complici cu nişte lucruri", a explicat acesta, conform Profit.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.