Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) anunţă că a acordat un împrumut în valoare de 15 milioane euro pentru a susţine proiectul Midia Gas Development (MGD), care vizează dezvoltarea zăcămintelor de gaze Ana şi Doina din largul Mării Negre.
"Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) a acordat un împrumut în valoare de 15 milioane euro pentru a susţine proiectul Midia Gas Development (MGD), care vizează dezvoltarea zăcămintelor de gaze Ana şi Doina din largul Mării Negre. Împrumutul este acordat către trei companii româneşti, şi anume Black Sea Oil & Gas, Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia", a informat banca.
Finanţarea de către BSTDB a proiectului Midia Gas Development face parte dintr-un pachet financiar existent pus la punct de către bănci internaţionale şi naţionale, inclusiv Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Credit Agricole, Societe Generale, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank International şi BRD Group Societe Generale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fiind prima instalaţie de producţie a gazului construită după 1989 în zona românească a Mării Negre, proiectul va diversifica sursele de aprovizionare cu gaze ale ţării.
„Ne bucurăm că suntem asociaţi cu acest proiect care ajută România să îşi exploateze rezervele offshore, pentru a promova soluţii mai ecologice şi a-şi îmbunătăţi competitivitatea infrastructurii. Sperăm că împrumutul nostru va crea oportunităţi de afaceri pentru antreprenorii locali şi va oferi un flux de venituri pe termen lung pentru ţară”, a declarat Dmitry Pankin, preşedintele BSTDB.
Black Sea Oil & Gas SA este o companie independentă de petrol şi gaze din România, care vizează explorarea şi dezvoltarea resurselor de gaze. Portofoliul actual este alcătuit din concesiunea privind perimetrul XV Midia din Marea Neagră, în care deţine o participaţie de 70% şi calitatea de operator.
Gas Plus este al patrulea cel mai mare producător de gaze naturale din Italia, activ în principalele sectoare ale industriei gazelor naturale (explorare, producţie, cumpărare, distribuţie, vânzare către clienţi fizici) şi deţine o participaţie de 10% în concesiune.
Petro Ventures, un grup privat de investiţii, deţine 20% din concesiune.
Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) este o instituţie financiară internaţională înfiinţată de Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina. Sediul central este în Salonic, Grecia. Banca sprijină dezvoltarea economică şi cooperarea regională prin acordarea de împrumuturi, linii de credit, capitaluri şi garanţii pentru proiecte şi prin finanţări comerciale în sectoarele publice şi private din ţările membre. Capitalul autorizat al Băncii este de 3,45 miliarde de euro. BSTDB beneficiază de un rating pe termen lung “A-” acordat de Standard and Poor's (S&P) şi “A2” acordat de Moody's.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.