Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat luni tarifele pentru terminarea apelurilor în reţele fixe şi mobile din România vor scădea începând cu 1 ianuarie 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Începând cu 1 ianuarie 2022, tarifele pentru terminarea apelurilor în reţelele de telefonie fixă şi mobilă din România vor scădea ca urmare a Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene. Astfel, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile reţele, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,07 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile reţele", anunţă autoritatea.

Tariful de terminare a apelurilor mobile se va reduce cu aproape 22% faţă de cel practicat în prezent şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Regulamentul Comisiei Europene stabileşte şi tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica şi în România astfel: 0,4 eurocenţi/minut în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023; 0,2 eurocenţi/minut de la 1 ianuarie 2024.

Tariful de terminare a apelurilor fixe va fi cu aproximativ 10% mai mic faţă de cel practicat în prezent şi va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie fixă desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în propriile reţele publice de telefonie. Aceasta este ultima reducere a tarifului prevăzută de Regulament.

Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie altui operator în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de propriii utilizatori. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul. 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.