Aurelian Marin, director general Paradis Vacanţe de Vis, estimează un număr circa 30-40.000 de turişti străini pe litoralul românesc în acest an, comparativ cu 40-50.000 înainte de pandemie. El spune că primele pentru incoming, avansate de autorităţi, ar ajuta, dar nu prea mult, deoarece este greu să faci incoming fără chartere directe pe litoral sau la schi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Foarte greu de estimate câţi turişti străini vom avea în acest an. Zboruri charter nu mai sunt. Statisticile oficiale arătau înainte de pandemie în jur de 40-50.000 de turişti străini, un număr infim. Nu se poate face incoming. Se încearcă promovarea şi a Bucovinei, Ardealului şi alte destinaţii. Milioanele de turişti străini pe care le vrem se pot face. Dar nu vom putea decât cu chartere pe litoral şi la schi. Dar domeniul schimabil în România este slăbuţ. Nu vom putea să creştem doar cu circuite culturale, cu city-break-uri, nu va creşte în mod relevant numărul de turişti străini. Eu nu cred că vor fi mai mult de 30-40.000 de turişti”, a spus Aurelian Marin.

Turiştii străini veneau din Israel, Estonia, Polonia, Belgia şi Franţa.

Sunt şi turişti din Ucraina, dar stau deja de câteva luni, pe termen nedeterminat.

Turiştii străini care vin pe litoralul românesc se cazează în general în Mamaia, deoarece straferul către Aeroportul Mihail Kogălniceanu este mai facil.

”Chiar dacă vom avea zboruri charter, majoritatea se vor opri cu cazările la Eforie”, precizează el.

Acesta mai afirmă că de exemplu, autorităţile din Bulgaria sau Egipt susţin touroperatorii care aduc turişti străini prin prime de câteva zeci de euro pentru fiecare pasager, timp de câţiva ani.

Agenţia de turism are contracte cu majoritatea hotelurilor de pe litoral. În fiecare an, compania aduce pe litoral peste 150.000 de turişti.

În anul 2021, valoarea unui sejur mediu pe litoral s-a ridicat la 2.800 lei de familie. În plus, o sumă asemănătoare o reprezintă cheltuielile propriu-zise ale turiştilor în staţiune.

Potrivit acestuia, între 20 iunie şi 5 septembrie, locurile de cazare pe litoral sunt ocupate în proporţie mare.

Hotelierii sunt însă afectaţi de creşterea preţurilor la energie şi de faptul că vacanţa elevilor va începe mai devreme în acest an, după ce Ministerul Educaţiei a decis ca şcoala să înceapă la 5 septembrie.

”Dacă ne raportăm la cifrele oficiale, care ne arată an de an în jur de 1,4 milioane de turişti sosiţi pe litoral, înseamnă că ne situăm la peste 10% din totalul de turişti care astăzi sosesc oficial. În zona de business hotelier am intrat de curând. Am început întâmplător acum trei ani prin închirierea unui hotel în Constanţa, Royal, cu 50 de camere. Sunt peste zece ani de când cochetăm cu ideea de a intra în zona de business hotelier. Am purtat nenumărate negocieri şi discuţii pentru cumpărarea unor hotelieri, dar ne-am oprit dintr-un motiv sau altul”, Aurelian Marin, director general Paradis Vacanţe de Vis.

Aurelian Marin a inaugurat în acest week-end resortul Dana Holiday Club de patru stele din Venus, pe care l-a preluat în luna mai a acestui.

Complexul are 180 de camere, din care sunt în funcţiune 118 camere, iar 32 de camere sunt în renovare. Acestea vor fi finalizare în circa două săptămâni.

În urmă cu doi ani, compania a achiziţionat şi hotelul Dana, de patru stele, tot în Venus, în prezent Dana Resort. Tranzacţia s-a ridicat la 2,5 milioane euro, iar 800.000 euro au fost investiţi ulterior în renovare.

Recuperarea investiţiei în sectorul hotelier are loc într-o perioadă de circa 10-12 ani.

”Venus este o poveste cu totul aparte. Până în 2014, era staţiunea cea mai slabă de pe tot litoralul. Practic, aproape complet abandonată, hotelurile toate erau în paragină, parţial funcţionale, parţial nefuncţionale deloc. Apoi investitorii au început să renoveze, începând cu complexul Mera. În 3-4 ani s-au vândut toate hotelurile de acolo”, a precizat Aurelian Marin.

Acesta spune că, dintre turiştii care aleg litoralul românesc, sunt şi români care nu au mai venit pe litoral în vacanţă de 10-15 ani, iar pentru ei lucrurile sunt complet schimbate.

Turiştii merg să viziteze şi Constanţa, centrul vechi, portul, delfinariul, însă nu şi la muzee.

”Muzeele nu sunt cerute de turiştii care vin pe litoral, nu-i interesează. Putem să insistăm pe 1.000 de proiecte pe fonduri europene, 1 milion de rute culturale, nu se va întâmplă nimic cu ele în mod deosebit”, a precizat el.

În opinia lui Aurelian Marin, cei care investesc pe litoral nu sunt motivaţi să investească în complexuri hoteliere cu o recuperare a banilor pe termen mediu-lung, ci sunt motivaţi să investească în imobiliare, în apartamente de vacanţă pe care le revânduşor şi fac un profit consistent şi rapid.

”Hotelierilor din zonă le este teamă că se vor dezvolta foarte multe astfel de investiţii în sud. Dacă sunt făcute cu cap, aceste investiţii nu afectează business-ul hotelier. Ci se completează. Dacă se ajunge la o situaţie ca în Mamaia Nord, atunci e dezastru. Iar ceea ce a început în Neptun-Olimp este foarte bine, sunt investiţii care vor ajuta zona ca imagine”, afirmă el.

Aurelian Marin a vorbit şi de angajaţii din sectorul hotelier, unde salariile, în medie, spune el, sunt de 3.000 de lei, pentru un sezon de câteva luni.

”Este o muncă foarte grea pe care o fac. Găsim cameriste, în special din zonă, din Mangalia, recepţionişti, bucătari. Cel mai greu găsim picoli, vin din toată ţara. Hotelierii le oferă şi cazare”, a precizat el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.