Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) solicită Camerei Deputaţilor respingerea modificărilor aduse de un proiect de lege aprobat de Senat pe 10 iunie privind posibilitatea semnării contractelor bilaterale în afara pieţei centralizate şi arată că aceste modificări blochează investiţiile în noi capacităţi de producţie de energie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) solicită Camerei Deputaţilor respingerea modificărilor aduse de Proiectul de lege (L321/2020) aprobat de Senatul României în 10 iunie 2020, referitoare la posibilitatea semnării contractelor bilaterale în afara pieţei centralizate. Aceste modificări blochează investiţiile în noi capacităţi de producţie de energie, majorând riscurile la adresa securităţii energetice a României, şi limitează accesul companiilor, municipalităţilor şi clienţilor rezidenţiali la energie din surse noi, nepoluante. Este greu de înţeles o astfel de neglijare a potenţialului energetic al României, mai ales că, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, ţara se află în plin proces de adoptare a Pachetului Energie curată pentru toţi”, arată RWEA.

În acest context, regulamentele europene, obligatoriu a fi adoptate de către fiecare stat membru, menţionează obligaţia statelor de a permite, prin legislaţia şi reglementările naţionale, încheierea contractelor bilaterale de energie în afara pieţei centralizate (Power Purchase Agreements - PPA).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Unul dintre obstacolele majore pentru noile capacităţi de generare a energiei în România este încrederea investitorilor, puternic afectată în ultimii ani de desele modificări ale cadrului legislativ şi de reglementare. După ce adoptarea OUG 74/2020 a fost salutată de companiile ce activează în domeniul energetic din România, dar şi de partenerii europeni, revenirea asupra modificărilor benefice ridică din nou semne serioase de îngrijorare asupra predictibilităţii legislative din România şi nu are cum sa genereze un efect pozitiv asupra încrederii investitorilor”, spun reprezentanţii asociaţiei.

RWEA consideră că o astfel de modificare a Pachetului de lege (L321/2020) aduce un impact negativ asupra reluării investiţiilor în sectorul energetic din România într-o perioadă în care relansarea economică este primordială, iar prin PNIESC România şi-a asumat un plan bine stabilit de investiţii în noi capacităţi de producţie.

”În plus, lipsa investiţiilor în noi capacităţi competitive de generare a energiei îşi va extinde impactul negativ asupra securităţii energetice a României şi a preţului plătit de consumatorul final, având in vedere parcul de generare din surse convenţionale deja îmbătrânit şi situaţia actuală în care România este un importator net de energie conform datelor oficiale furnizate de autorităţi”, mai arată asociaţia.

Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) este cea mai mare asociaţie de energie regenerabilă din România, ce reprezintă o industrie cu 3.000 MW de energie eoliană instalaţi în România de companii precum CEZ, Enel, EDP, Engie, Vestas, cu dezvoltatori de noi capacităţi de energie şi furnizori de servicii conexe.   

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.