Noul lider al pieţei asigurărilor, Groupama, şi-a consolidat poziţia rămânând pe primul loc şi la finalul primelor 9 luni ale acestui an, cu o cotă de 17,94%, urmat îndeaproape de Allianz Ţiriac cu 17,67%, anunţă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Pe segmentul RA, societatea Euroins a înregistrat o cotă de piaţă de puţin peste 31%, în uşoară scădere faţă de jumătatea anului, şi rămâne lider de piaţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Noul lider al pieţei asigurărilor, Groupama, şi-a consolidat poziţia rămânând pe primul loc şi la finalul primelor 9 luni ale acestui an, cu o cotă de 17,94%, urmat îndeaproape de Allianz Ţiriac cu 17,67%”, potrivit ASF.

Pe de altă parte, concurenţa pe piaţa RCA s-a menţinut la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani şi în al treilea trimestru din 2022, relevă datele agregate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La finalul lunii septembrie, trei societăţi de asigurare continuau să controleze cote de piaţă cu două cifre, în timp ce alte patru societăţi au înregistrat un nivel notabil al Primelor Brute Subscrise pe segmentul RCA.

Concret, societatea Euroins a înregistrat o cotă de piaţă de puţin peste 31%, în uşoară scădere faţă de jumătatea anului, şi rămâne lider de piaţă. Cota Euroins este cu peste 5 puncte procentuale mai mică decât cea consemnată la finalul anului 2021, când societatea controla peste 35% din piaţă.

Distanţa dintre Euroins şi competitorii săi s-a diminuat în cel de-al treilea trimestru al acestui an, în condiţiile în care Groupama şi Allianz Ţiriac, adică ocupantele locurilor 2 şi 3 pe segmentul RCA şi-au menţinut cotele de piaţă. Groupama se apropie de 21%, în timp ce Allianz Ţiriac a depăşit 19%.

Alte patru societăţi au cote de piaţă între 5,5% şi 7,5%, notabilă fiind prezenţa Axeria Iard, cu aproape 5,6%, deşi societatea a intrat pe piaţă, în baza dreptului european la liberă practică, abia la finalul anului 2021. O singură societate de asigurări autorizată să vândă RCA rămâne cu o cotă de piaţă neglijabilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.