Archer Aviation a prezentat în această săptămână primul său taxi zburător, numit ”Maker”, într-un debut în stilul Tesla, în condiţiile în care un număr tot mai mare de investitori şi companii aviatice intră în spaţiul mobilităţii aeriene urbane, care trebuie încă să fie reglementat, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Interesul pentru avioanele cu emisii zero care pot decola şi ateriza ca elicopterele, dar care zboară ca avioanele, este în creştere, companiile aerospaţiale căutând pieţe noi, în timp ce sunt presate să contribuie la reducerea emisiilor de carbon ale industriei lor, prin intermediul vehiculelor care funcşionează cu baterii.

Debutul Maker, organizat joi într-un hangar care a folosit tehnologie XR pentru a simula o cursă, a avut loc în urma informaţiilor apărute în aceeaşi zi referitoare la două acorduri separate referitoare la companiile producătoare de avioane electrice Vertical Take-Off şi  Landing (eVTOL), din Marea Britanie şi Brazilia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Avionul companiei Archer nu efectuează încă zboruri comerciale, dar compania a organizat un show extravagant, sub conducerea unui noi director creativ, Kenny Taht, care are o experienţă de zeci de ani în producţia şi designul TV.

Archer se aşteaptă la lansarea comercială a Maker în 2024, în Los Angeles şi Miami, şi este în curs de certificare a avionului cu pilot, care poate transporta patru pasageri, de către Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA, a declarat pentru Reuters cofondatorul şi co-CEO-ul Brett Adcock.

 "Adevăratul nostru obiectiv este să realizăm o soluţie de transport în oraşe şi în jurul acestora", a spus Adcock.

Taxiurile pot zbura cu 150 de mile pe oră (240 km pe oră) pe distanţe de până la 100 de kilometri, la un preţ entry level între 3 şi 4 dolari pe milă de pasager.

În New York City, de exemplu, călătoria de 17 mile de la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy până în Manhattan ar costa între 50 şi 70 de dolari şi ar dura aproximativ cinci până la şapte minute, faţă de 60 până la 90 de minute cu maşina.

În timp ce experţii estimează că piaţa eVTOL va valora miliarde în următorul deceniu, nu este de aşteptat să câştige bani imediat şi calendarul aprobării de către autorităţile de reglementare rămâne incert.

Întrebată despre procesul de aprobare, FAA a spus: "FAA poate certifica noi tehnologii, cum ar fi eVTOL-urile prin reglementările sale existente. Putem emite condiţii speciale sau cerinţe suplimentare, în funcţie de tipul de proiect."

Pe măsură ce piaţa se încălzeşte, la fel şi concurenţa. În prezent, Archer este implicată într-o bătălie juridică cu compania Wisk Aero, concurentă susţinută de Boeing, care o acuză că a sustras secrete comerciale şi a încălcat brevetele sale.

Săptămâna trecută, Archer a cerut unui tribunal din California să respingă procesul şi a înregistrat un contra-proces împotriva Wisk, pentru ”declaraţii false” cu privire la o anchetă penală separată.

Archer intenţionează să se listeze printr-o fuziune de 3,8 miliarde de dolari cu compania Atlas Crest şi are o investiţie şi o comandă de 1 miliard de dolari de la United Airlines.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.