Aproape 200 de unităţi de pe litoral au fost verificate de inspectorii sanitar-veterinari în ultima săptămână şi au fost date amenzi de peste 400.000 de lei. De asemenea, zeci de kilograme de produse de origine animală, retrase de la comercializare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Inspectorii care activează în cadrul «Comandamentului Sezon Estival 2024», în prima săptămână de activitate, au verificat 190 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral. Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 410.000 de lei şi au fost emise două ordonanţe de suspendare a activităţii, patru ordonanţe de interzicere a activităţii. A fost dispusă măsura de reţinere oficială/sechestru pentru o cantitate de 64 de kg produse de origine animală (carne şi preparate din carne, peşte şi produse lactate), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare”, au transmis, luni, reprezentanţii ANSVSA.

Ei au menţionat că inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au oferit şi consiliere operatorilor economici verificaţi. Totodată, au fost stabilite termene de remediere ale neconformităţilor minore constatate şi termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Printre neregulile găsite de echipele de control au fost: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

De asemenea, inspectorii din cadrul acestei structuri desfăşoară acţiuni de control oficial în toate staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului cu atribuţii de control.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al ”Comandamentului Sezon Estival 2024”: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr funcţionează în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.