Administraţia Naţională „Apele Române”(ANAR) a anunţat joi că plajele au fost curăţate şi pregătite pentru începerea minivacanţei de Rusalii.
"Până în prezent, în acest sezon estival, fenomenul de înflorire algală a înregistrat valori crescute în sudul Litoralului, fiind vorba de staţiunile 2 Mai, Olimp, Mangalia, (tronsonul Olimp – Vama Veche) de unde au fost strânse 1.700 de tone de alge. Totodată, atât de pe tronsonul Agigea – Eforie - Costineşti, cât şi de pe tronsonul Năvodari – Mamaia – Constanţa s-au colectat 350 de tone de alge", a informat ANAR, într-un comunicat.
Directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”(ANAR), Victor Sandu, i-a cerut directorului Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Dobrogea - Litoral, Hristu Uzun, să efectueze o ultimă verificare a plajelor înaintea începerii minivacanţei de Rusalii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Având în vedere faptul că operatorii economici care au închiriat sectoarele de plaje se vor confrunta pentru prima dată, în acest an, cu un flux mare de turişti, inspectorii bazinali de apă trebuie să verifice dacă sunt respectate prevederile legale şi cele contractuale", adaugă reprezentanţii ANAR.
ABA Dobrogea - Litoral a adunat, în perioada 20 mai – 13 iunie, de la linia ţărmului, de pe întreg litoralul turistic românesc circa 2.400 de tone de alge.
"În toată perioada estivală, ABA Dobrogea – Litoral va monitoriza în permanenţă calitatea apei în zona litorală, precum şi respectarea normelor în vigoare de către administratorii plajelor, astfel încât turiştii să beneficieze de cele mai bune condiţii pentru petrecerea timpului liber", se mai arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.