Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis vineri că 368 de focare de pestă porcină sunt active la nivel naţional în data de 22 aprilie 2021, în scădere faţă de situaţia raportată în data de 15 aprilie 2021, când 397 de focare erau active, iar numărul de animale afectate a crescut cu 21,6% (24.412 ), la 137.332 porcine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“În data de 22 aprilie 2021 sunt active un număr de 368 de focare de pestă porcină active (PPA), din care 9 focare în exploataţii comerciale şi 4 focare în exploataţii comerciale de tip A (n.r- exploataţie deţinută de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau persoane juridice organizate în condiţiile legii), fiind afectate un număr de 137.332 de porcine (animale afectate din focarele active)”, se arată în comunicatul ANSVSA.

În intervalul 16 aprilie 2021 – 22 aprilie 2021 au fost înregistrate 9 focare noi de PPA şi au fost stinse 38 de focare de PPA.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.520 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.

“În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor”, se mai arată în comunicatul ANSVSA.

Miercuri a apărut informaţia că peste 25.000 de porci urmau a fi sacrificaţi, după ce, în ferma Smithfield din judeţul Timiş a fost depistată pestă porcină africană. 

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Timiş, Flavius Nicoară, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că peste 25.000 de porci vor fi sacrificaţi, după ce, în ferma Smithfield din Timiş a fost depistată pesta porcină africană. Nicoară a precizat că au fost aprobate două metode de exterminare a porcilor din fermă: prin incinerare sau îngropaţi pe terenul fermei. 

ANSVSA, în colaborare cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor, a lansat o nouă campanie de conştientizare în rândul populaţiei asupra pericolului răspândirii pestei porcine africane. Această campanie s-a materializat prin realizarea unui clip video.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.