Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunţat marţi că 2.340 de primării, adică 80% dintre unităţi administrativ-teritoriale eligibile, au semnat până la sfârşitul lunii iulie contracte de finanţare în valoare de 335 milioane lei cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară pentru realizarea cadastrului. România este ţara europeană cu cea mai mică suprafaţă cadastrată,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În România există în prezent 2.949 de primării eligibile pentru a accesa fonduri pentru realizarea cadastrului. Suma totală alocată în 2017 de ANCPI este de 442 milioane lei, pentru un 7,37 milioane de imobile.

Anunţul vine după ce aceeaşi instituţie anunţa că, până la 5 iulie, doar 1.300 de primării, adică 44% din primăriile eligibile, au solicitat finanţare gratuită de la ANCPI pentru realizarea cadastrului.

Potrivit legii, unităţile administrative primesc în acest an pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică câte 150.000 de lei, faţă de 135.000 de lei în 2016.

În plus, începând din 2017 bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârşitul anului.

“Procedura de achiziţie a serviciilor de înregistrare sistematică va fi organizată de UAT-uri, iar plăţile către primării vor fi efectuate după deschiderea cărţilor funciare aferente imobilelor recepţionate. Finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral din extravilan şi, prin excepţie, din intravilan, se realizează în baza unui contract încheiat de UAT cu oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară de pe raza judeţului în care se află”, se mai arată în comunicat.

Potrivit legii, primăriile au obligaţia să selecteze, cu prioritate, sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

România este ţara membră a Uniunii Europene cu cel mai slab procent de cadastrare a proprietăţilor, iar una dintre principalele cauze este lipsa de interes sau chiar opoziţia primarilor.

La 5 iulie, doar 9,87 milioane de imobile aveau cadastru şi carte funciară, reprezentând 24,7% numărul total estimat de imobile din România, de circa 40 de milioane.

În 2016, primăriile din România au semnat 1.135 de contracte cu firmele de cadastru, din care 174 au fost reziliate, a precizat Agenţia Naţională de Cadastrare şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro.

Cadastrarea înaintează foarte lent şi în prezent. Astfel, potrivit datelor centralizate la nivel naţional, doar 26 de lucrări de cadastrare la nivel de unităţi administrative sunt finalizate, iar 195 de lucrări sunt în derulare.

Obiectivul principal al Programului Naţional de Cadastru şi Carte funciară 2015-2023 (PNCCF) este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI cu peste 4 miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional, în valoare de 300 milioane euro.

Guvernul a adoptat în iunie 2016 Ordonanţa de Urgenţă 35/2016, prin care a introdus mai multe măsuri care au ca scop cadastrarea cu prioritate a terenurilor agricole.

Potrivit actului normativ, primăriile pot accesa sume importante pentru cadastrarea proprietăţilor din intravilan, cât şi din extravilan.

Primăriile care semnau contracte trebuiau să demareze procedurile de înscriere a proprietăţilor în cartea funciară până la sfârşitul acanului 2016, pentru a nu pierde finanţarea alocată.

“Mulţi primari au semnat contractual de finanţare şi după au renunţat, de frică să nu fie nevoiţi să dea finanţarea înapoi”, au declarat surse avizate din piaţă.

În aceste condiţii au fost aduse noi modificări în Parlament, prin care contractele de finanţare să fie multianuale, ceea ce înseamnă că primările nu vor pierde sumele alocare dacă nu finalizează lucrările de cadastru până la sfârşitul anului începând din 2017.

Totuşi, potrivit surselor din piaţă, mulţi primari dau dovadă, pe lângă lipsa de informare, şi de rea-credinţă, adică nu vor să demareze procedurile de cadastrare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.