Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) lansează în consultare publică proiectul de decizie privind desemnarea Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024, în vederea furnizării de către aceasta a tuturor serviciilor din sfera serviciului universal, pe întregul teritoriu naţional.
”Conform prevederilor legale în vigoare, ANCOM are obligaţia de a desemna, până la data de 31 decembrie 2019, unul sau mai mulţi furnizori de serviciu universal pentru a asigura furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal pe întreg teritoriul naţional”, arată un comunicat emis joi de autoritate.
Prin urmare, ANCOM a publicat un anunţ privind intenţia desemnării unui furnizor de serviciu universal pentru furnizarea tuturor serviciilor din sfera serviciului universal. Până la împlinirea termenului limită de depunere a cererilor de desemnare conform anunţului, respectiv data de 6 noiembrie 2019, a fost înregistrată o singură cerere de desemnare, şi anume din partea CNPR.
”Rezultatele procesului de analiză a documentaţiei depuse de CNPR s-au concretizat în sensul propunerii ANCOM pentru desemnarea CNPR ca furnizor de serviciu universal, în condiţiile stabilite prin legislaţia în vigoare din domeniul serviciilor poştale”, mai informează autoritatea.
În calitate de furnizor de serviciul universal, CNPR va beneficia, printre altele, de dreptul de a acţiona în relaţiile internaţionale şi de a încheia acorduri operaţionale, de a utiliza formularele internaţionale specifice, precum şi de dreptul de a aplica tarife speciale pentru toţi utilizatorii şi integratorii în condiţii transparente şi nediscriminatorii, atât cu privire la tarifele propriu-zise, cât şi cu privire la condiţiile asociate acestora.
În vederea asigurării accesului utilizatorilor la serviciile din sfera serviciului universal, CNPR va avea, printre altele, obligaţia de a asigura, în fiecare localitate de pe teritoriul României, cel puţin o colectare de la fiecare punct de acces şi cel puţin o livrare la fiecare adresă indicată, în fiecare zi lucrătoare, minimum cinci zile pe săptămână, mai puţin în localităţile aflate în situaţii geografice excepţionale unde frecvenţa de livrare stabilită de ANCOM este mai redusă.
Totodată, tarifele practicate de CNPR pentru prestarea serviciilor poştale din sfera serviciului universal trebuie să fie accesibile, uniforme, transparente, nediscriminatorii şi fundamentate în funcţie de costuri, avându-se în vedere eficienţa economică, asigurarea dreptului de acces la serviciul universal, precum şi dezvoltarea reţelei poştale publice.
Serviciile incluse în sfera serviciului universal
Dreptul de acces la serviciul universal reprezintă dreptul de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor.
Serviciile poştale incluse în sfera serviciului universal sunt: colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor poştale interne şi internaţionale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, imprimate şi pachete mici, în greutate de până la două kg (inclusiv); colectarea, sortarea, transportul şi livrarea coletelor poştale interne şi internaţionale, în greutate de până la 10 kg (inclusiv); distribuirea coletelor poştale cu limite de greutate între 10 kg şi la 20 kg (inclusiv) expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia; serviciul de trimitere recomandată; serviciul de trimitere cu valoare declarată; colectarea, sortarea, transportul şi livrarea cecogramelor interne şi internaţionale şi serviciul de distribuire a taloanelor de plată a drepturilor de protecţie socială şi a documentelor de informare întocmite de Casa Naţională de Pensii Publice la domiciliul beneficiarilor, în situaţia în care aceştia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, indiferent de numărul de trimiteri poştale care fac obiectul acestui serviciu.
Trimiterile în număr mare, astfel cum sunt definite de legislaţia din domeniul serviciilor poştale, nu sunt incluse în sfera serviciului universal.
”Pentru a asigura continuitatea furnizării serviciilor din sfera serviciului universal după data de 31 decembrie 2019, dată la care expiră calitatea de furnizor de serviciu universal a CNPR, se impune adoptarea în regim de urgenţă a acestui proiect de decizie, termenul de consultare fiind de 10 zile”, precizează ANCOM.
Astfel, persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 9 decembrie 2019, pe adresa ANCOM.
În luna septembrie a acestui an, ANCOM a adoptat, în urma unui proces de consultare publică, o nouă procedură de desemnare a furnizorului de serviciu universal. Conform acestui act normativ, orice furnizor de servicii poştale poate fi desemnat furnizor de serviciu universal dacă este autorizat să furnizeze serviciile incluse în sfera serviciului universal şi solicită desemnarea printr-o cerere către ANCOM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.