Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reaminteşte contribuabililor că termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (Formular 112) este data de 25 mai 2022, inclusiv.
"Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Recomandăm ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: - prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV); - pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată", precizează ANAF.
De asemenea, formularul poate fi depus şi în format fizic, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).
Pentru completarea şi depunerea declaraţiei unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:
- apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor - Call - center, la numărul de telefon 031.403.91.60;
- prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spatjul Privat Virtual.
În plus, pe pagina de Facebook a ANAF şi pe canalul de Youtube vor fi publicate modele de completare a Declaraţiei Unice.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se regăsesc toate informaţiile detaliate despre declaraţia unică (Formularul 212 pentru descărcare, baza legală, modele de completare a DU, Broşură privind DU etc.), acestea putând fi accesate la următorul link - https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.