Amazon a părăsit clubul companiilor cu capitalizări de cel puţin 1.000 de miliarde de dolari, după a cincea zi de evoluţie negativă a acţiunilor, care au încheiat tranzacţiile de marţi în declin cu 5,9%, la cel mai redus nivel din aprilie 2020, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vânzarea a şters aproape toată creşterea acţiunilor din timpul pandemiei.

Investitorii au continuat să pedepsească compania pentru previziunile dezamăgitoare de săptămâna trecută, pentru trimestrul al patru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Amazon a spus că veniturile din timpul trimestrului sărbătorilor de iarnă vor creşte cu 2% până la 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu mult sub estimările analiştilor.

Divizia de cloud, Amazon Web Services, a raportat, de asemenea, vânzări mai slabe decât se aştepta.

Este pentru prima dată când capitalizarea de piaţă a Amazon este sub 1.000 de miliarde de dolari, din aprilie 2020.

Acţiunile Amazon au scăzut cu 42% în 2021 şi sunt pe cale să înregistreze pentru cel mai prost an din 2008, când au coborâtt cu 45%.

Singurul alt an care a fost mai rău a fost în timpul prăbuşirii dot-com din 2000, când compania şi-a pierdut 80% din valoare.

La fel ca şi restul Big Tech, Amazon a avut dificultăţi în acest an din cauza unei economii în scădere, a inflaţiei ridicate şi a ratelor dobânzilor în creştere. În plus, Amazon a fost forţată să se restrângă, după ce s-a extins dramatic în timpul pandemiei, acum că oamenii s-au întors în magazine.

Amazon a înregistrat anul acesta a doua cea mai slabă performanţă din grupul Big Tech, în urma Meta, compania mamă a Facebook, care a scăzut pe bursă cu 72%.

Meta le-a spus investitorilor săptămâna trecută că veniturile din trimestrul patru vor scădea probabil pentru al treilea trimestru consecutiv.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.