Agenţiile de turism, afectate semnificativ de anularea zborurilor companiei Blue Air, cer instituirea unui fond de garantare, care să asigure pe viitor vacanţele organizate, atunci când acestea sunt afectate de către un colaborator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suspendarea temporară a zborurilor de către compania aeriană Blue Air a afectat semnificativ agenţiile de turism din România. Suplimentar faţă de măsurile de criză întreprinse de Guvernul României, acestea au asigurat din fonduri proprii repatrierea turiştilor în condiţii de siguranţă, onorând astfel contractele încheiate pentru pachetele de servicii de călătorie, în ciuda tuturor pierderilor de ordin financiar suferite şi a improbabilităţii de a recupera sumele într-un termen rezonabil. În scopul evitării unor situaţii similare, absolut nedorite, mediul asociativ de profil a solicitat instituirea unui fond de garantare, care să asigure vacanţele organizate, atunci când acestea sunt afectate de către un colaborator”, a transmis, joi seară, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că iniţiativa a fost asumată şi de ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu, care a dispus constituirea unui grup de lucru public-privat.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prima întrunire a avut loc deja şi au fost prezenţi la discuţii, alături de specialiştii din cadrul ministerului de resort, reprezentanţi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), ai Fondului Român de Contragarantare (FRC), precum şi ai Asociaţiei Naţionale a Agenţii de Turism (ANAT). 

”Ne-am luat angajamentul facilitării unei întâlniri cu factorii interesaţi de instituirea unui fond de garantare a pachetelor de servicii de călătorie, necesar atât pentru siguranţa turiştilor, cât şi pentru redobândirea credibilităţii industriei. Acum că acest lucru s-a întâmplat, nu ne rămâne decât să încercăm transpunerea soluţiilor identificate în practică. Respectiv, fiind vorba de o schemă privată de garantare, aşa cum prevede directiva europeană, aplicată la nivel naţional prin OG nr. 2/2018, o variantă plauzibilă ar fi crearea unui program în cadrul FNGCIMM, pe modelul IMM Invest. Vom continua discuţia şi cu Ministerul Finanţelor şi contăm pe sprijinul oferit, în speranţa că vom reuşi într-un timp cât mai scurt să conturăm imaginea de ansamblu a acestei propuneri, ca ulterior să facem toate demersurile premergătoarea implementării”, a declarat ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu. 

Reprezentanţii ministerului precizează că programul de garantare, aşa cum a fost subliniat în cadrul discuţiilor, ar putea fi capitalizat din fondurile FNGCIMM.  

”Suplimentar, vor fi adăugate sumele plătite de agenţiile de turism, corespunzător cifrei de afaceri, atunci când acestea se autorizează”, a mai transmis ministerul, care a menţionat că, în acest sens, este necesară actualizarea Ordinului nr. 156/2019 pentru aprobarea Procedurilor de garantare a sumelor plătite de călători în legătură cu pachetele de servicii de călătorie/serviciile de călătorie asociate în cazul insolvenţei agenţiei de turism organizatoare şi procedurile de despăgubire a călătorilor, astfel încât să fie prevăzută clar posibilitatea alocării sumelor în acest scop.  

Specialiştii din cadrul ministerului de resort vor lucra pentru realizarea modificărilor specifice, documentul urmând a fi supus aprobării mediului asociativ de profil. 

”În cadrul întâlnirii, reprezentanţii agenţiilor de turism au evidenţiat şi nevoia instituirii unui fond de garantare separat, dedicat exclusiv zborurilor. Acestea pot fi vândute inclusiv ca servicii unice de călătorie (transport) şi, pentru că nu intră sub incidenţa OG nr. 2/2018, nu vor putea fi garantate de fondul aferent pachetelor de servicii de călătorie. Însă, în acest caz, este necesară crearea unui nou temei primar, care să permită capitalizarea fondurilor provenite din costurile de operare ale companiilor aeroportuare. Prin urmare, dialogul va fi extins şi la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de instituţie responsabilă de acest domeniu”, au mai precizat reprezentanţii MInisterului Antreprenoriatului şi Turismului.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.