Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au aprobat bugetul pentru acest an, care prevede un profit net de 10,81 milioane lei, mai mic cu 24% faţă de anul trecut, când s-a ridicat la 14,24 milioane lei.
Profitul net realizat anul trecut, fără impactul fuziunii cu Bursa din Sibiu, a fost de 9,9 milioane lei.
”Fără a lua în calcul impactul fuziunii, respectiv câştigul din fuziune din anul 2017 de 2,88 milioane lei şi utilizarea pierderii fiscale preluate de la Sibex care a avut un impact de 1,85 milioane lei, creşterea profitului net în anul 2018 faţă de anul 2017 ar fi de 9%”, arată deciziile aprobate de acţionari.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, BVB preconizează venituri operaţionale în sumă de 25,34 milioane lei, cu 7% mai mult faţă de veniturile operaţionale realizate anul trecut, de 23,69 milioane lei.
Veniturile din tranzacţionare pentru acest an au fost estimate la un nivel de 20,15 milioane lei, reprezentând 80% din totalul veniturilor operaţionale.
”Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va continua în 2018 proiectele dedicate modernizării pieţei locale de capital, creşterii atractivităţii acesteia pentru mediul antreprenorial şi extinderii comunităţii de investitori, atat instituţionali, cât şi de retail, toate cu impact direct asupra lichidităţii bursei. De asemenea, anul 2018 implica operarea intr-un nou context la nivelul pietei de capital, definit de directiva MiFID II şi regulamentele delegate incidente, în vigoare de la începutul acestui an. Promovarea pieţei de capital locale către statutul de piaţă emergentă de către providerii globali de indici continuă să reprezinte o prioritate pentru Bursa de Valori Bucureşti, scop ce va fi atins pe termen mediu prin modernizarea bursei, creşterea lichidităţii şi prezenţa în piaţă a companiilor mari cu valori de tranzacţionare individuale semnificative”, spun oficialii BVB.
Pentru anul 2018 se estimează înregistrarea unui profit operaţional de 9,57 milioane lei, cu 20% mai ridicat faţă de profitul operaţional al anului precedent fără cheltuielile aferente fuziunii, respectiv 25% faţă de profitul operaţional al anului precedent inclusiv cheltuielile aferente fuziunii.
De asemenea, planul de achiziţii pentru acest an prevede investiţii în active imobilizate corporale şi necorporale în valoare de 2,78 milioane lei, în conformitate cu proiectele BVB pentru acest an.
Investiţiile vor fi direcţionate în modernizarea şi înlocuirea sistemelor IT actuale – hardware, în programe informatice noi şi în reînnoirea licenţelor software.
Din profitul net realizat de către Bursa de Valori Bucuresti SA (BVB) în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2017 în sumă de 14,24 milioane lei, acţionarii vor să distribuie integral suma de 13,55 milioane lei sub formă de dividende.
Valoarea tranzacţiilor pe piaţa reglementată de acţiuni estimată pentru 2018 este 12,7 milioane lei, în creştere cu aproximativ 4% comparativ cu anul precedent. Această valoare ţine cont de tranzacţiile realizate în cursul anului pe piaţa secundară şi de valoarea ofertelor aşteptate pentru acest an.
Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor rezultată, inclusiv oferte, este de 50,83 milioane lei, în creştere cu circa 4% faţă de 2017.
În ceea ce priveşte veniturile, se estimează că piaţa reglementată de acţiuni, inclusiv oferte, va genera venituri de 19,48 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de anul precedent.
Anul 2017 a fost marcat de listarea a patru noi companii private pe piaţa principală a BVB, precedată de derularea ofertelor publice prin intermediul BVB. Aceste oferte au înregistrat o valoare totală de 272 milioane euro, din care oferta Digi Communications N.V. reprezintă cel mai mare IPO al unei companii private din istoria pieţei de capital locale (207 milioane euro).
De asemenea, anul 2017 a consemnat o dinamică a sectorului obligatar la BVB, constând în derularea unor oferte de obligaţiuni în valoare totală de 279 milioane euro, efectuarea în premieră a unor oferte de obligatiuni cu decontare în euro, urmate de listarea acestora la BVB, precum si listarea duală a unor emitenţi de obligaţiuni, valoarea totală a acestor obligaţiuni depăşind 5 miliarde lei
Tot în 2017 s-a listat la BVB cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative, în valoare de 550 milioane euro, a Globalworth Real Estate Investments Ltd.
Capitalizarea bursieră a companiilor româneşti listate la BVB a crescut anul trecut cu 20% faţă de 2016 şi a ajuns la aproape 20 de miliarde de euro. Un record istoric de peste 35 de miliarde de euro a fost consemnat şi la nivelul capitalizării tuturor companiilor listate pe piaţa principală a BVB.
Valoarea totală a tranzacţiilor realizate în 2017 la BVB a depăşit 3 miliarde de euro, cu 24% peste nivelul din 2016 sau cu 28% peste media ultimilor zece ani.
Media zilnică a valorilor tranzacţionate pe toate tipurile de instrumente financiare a ajuns în 2017 la 12,1 milioane euro, în creştere cu 25% faţă de 2016. Pe segmentul de acţiuni, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a crescut cu 32% faţă de 2016 şi a ajuns, astfel, la maximul ultimilor trei ani.
În 14 decembrie 2017 Tribunalul Bucureşti a admis fuziunea dintre Bursa de Valori Bucureşti SA şi Sibex – Sibiu Stock Exchange.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.