România a semnat, marţi, un acord de asistenţă cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea creşterii nivelului de absorbţie şi a eficienţei fondurilor aferente Politicii de Coeziune pentru perioada 2021 – 2027 şi Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministrul Marcel Boloş şi directorul regional pentru România şi Bulgaria al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Mark Davis, au semnat, marţi, la sediul MIPE Acordul de asistenţă pentru implementarea proiectelor finanţate prin intermediul fondurilor europene dintre Guvernul României şi BERD. La eveniment au mai participat Mihaela Mihăilescu, director adjunct pentru România al BERD, Dana Ionescu, specialist în infrastructură municipală al BERD, Carmen Moraru, secretar de stat şi Răzvan Popescu, subsecretar de stat MIPE”, a transmis, marţi seară, MIPE, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că obiectul Acordului este de a asigura sprijin României în realizarea obiectivelor privind dezvoltarea şi implementarea politicilor de reformă structurală, îmbunătăţirea nivelului de absorbţie şi a eficienţei fondurilor aferente Politicii de Coeziune pentru perioada 2021 – 2027 şi Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este un partener strategic pentru România prin acordarea de asistenţă tehnică pentru susţinerea principalelor reforme, modernizarea administraţiei publice şi implementarea proiectelor finanţate cu fonduri europene. Acordurile anterioare au consacrat colaborarea dintre Guvern şi BERD şi sunt convins că vom continua în această manieră, pentru utilizarea cât mai eficientă a fondurilor europene. Le mulţumesc pentru deschiderea faţă de România şi pentru  disponibilitatea de a susţine în continuare eforturile noastre de a ne obiectivele de dezvoltare şi de a maximiza oportunităţile fără precedent pe care le aduc fondurile din Politica de Coeziune şi Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă”, a transmis ministrul Marcel Boloş.  

Potrivit MIPE, anterior semnării acestui Acord, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a realizat, împreună cu ministerele de linie, autorităţile de management şi cu autorităţile publice implicate în modernizarea administraţiei publice şi realizarea reformelor structurale, identificarea nevoilor de asistenţă tehnică. 

Cum este România sprijinită de BERD  

Potrivit MIPE, expertiza oferită de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va sprijini următoarele tipuri de intervenţii: 

  • Legislaţie, strategii şi programe de investiţii sectoriale în domenii cheie; 

  • Sprijin pentru pregătirea şi implementarea proiectelor şi schemelor de investiţii care urmează să primească finanţare în perioada de programare 2021–2027; 

  • Întărirea capacităţii instituţiilor administraţiei publice şi instituţiilor sectoriale, sprijin pentru implementarea reformelor structurale, inclusiv în sectoarele de infrastructură, cât şi pentru monitorizarea şi evaluarea programelor şi proiectelor finanţate cu fonduri europene. 

Au fost identificate 9 domenii orientative de cooperare: 

  • Oraşe verzi (Planuri de Acţiune pentru Oraşe Verzi); 

  • Sectorul apei; 

  • Infrastructura naţională şi locală/regională; 

  • Energie din surse regenerabile şi planuri de decarbonizare; 

  • Termoficare; 

  • Eficienţă energetică; 

  • Întreprinderi mici şi mijlocii; 

  • Instrumente financiare; 

  • Parteneriat Public-Privat (PPP). 

 ”Odată cu semnarea Acordului, a fost încheiat contractul de asistenţă tehnică pentru evaluarea preliminară a instrumentelor de finanţare a măsurilor de eficienţa energetică destinate mediului de afaceri, cu scopul de a identifica un instrument de finanţare dedicat, ce urmează a fi implementat în cursul anului viitor. Acordul de astăzi este al treilea de acest fel semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, alte două acorduri de asistenţă fiind încheiate în 2013 şi 2016”, a mai transmis MIPE.  

 Semnarea Acordului de asistenţă tehnică dintre Guvernul României, reprezentat prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a fost aprobată în Executiv în data de 12 octombrie. 

BERD deţine un portofoliu de 180 de proiecte active în România, în valoare de 2,2 miliarde de euro. Numărul de proiecte derulate până în prezent se apropie de 500 cu o investiţie cumulată de 10 miliarde de euro. 

În plan internaţional, are un capital subscris de 29,8 miliarde euro (la sfârşitul anului 2021), cele mai semnificative contribuţii aparţinând SUA – 10% din capital, Japonia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie – fiecare câte 8,6%, Rusia – 4% şi Canada – 3,4%. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.