Documentarele „Dezastre în aer - Accidentul de la Baloteşti”, Procesul „Ceauşescu”: O revoluţie furată şi „Atlasul locurilor blestemate - Blestemul lui Vlad Ţepeş” sunt în programul special, de Ziua Naţională, la National Geographic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Megastadion: Turul Europei Budapesta - Bucureşti, de la ora 20.00

Stadioane legendare, considerate adevărate minuni inginereşti, se relevă suporterilor înfocaţi ai fotbalului, pasionaţilor de megastructuri, arhitectură şi inovaţii tehnologice. Construită în 1953 şi gândită a fi un stadion deschis, Arena Naţională a trecut printr-o serie de modernizări care au făcut posibilă transformarea ei într-un stadion olimpic, gata să primească până la 60.000 de spectatori la evenimente diverse, în orice fel de condiţii meteo. Acoperişul retractabil modern, realizat dintr-o membrană impermeabilă, creează un tot inedit cu arena de inspiraţie antică, romană, care dispune de protecţie la cutremure. Construit în 1952 şi demolat în 2017, stadionul Ferenc Puskás din Budapesta a fost refăcut pentru campionatul UEFA. Arena poartă numele unuia dintre jucătorii din anii de glorie ai naţionalei maghiare. Telespectatorii vor avea acces la planurile de refacere, prezentate de managerii stadioanelor, arhitecţii, constructorii şi foştii jucători. În plus, vor afla provocările reconstruirii fiecărei arene şi vor pătrunde în zonele interzise publicului: loje VIP, vestiare, pe teren

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Europa văzută de sus România, de la ora 21.00

O călătorie uluitoare de-a lungul a patru anotimpuri, episodul dedicat României, ne va purta într-o aventură uimitoare deasupra unora dintre cele mai importante simboluri şi zone din Transilvania, precum Castelul Bran sau Castelul Corvinilor, urmate de o incursiune în nordul României, într-o plimbare cu Mocăniţa, ultimul tren forestier cu aburi din Europa, situat în Vişeu de Sus, Maramureş.
Urmărim şi ambiţiosul proiect ingineresc al podului de la Brăila, care la finalizare va deveni cel mai lung pod suspendat ce traversează Delta Dunării şi al doilea cel mai lung pod din Europa Continentală şi asistăm o echipă de voluntari care a refăcut cea mai mare parte a acoperişului lăcaşului medieval „Arhanghelul Mihail”, folosind şindrilă din stejar realizată manual, prin cioplire.

Dezastre în aer - Accidentul de la Baloteşti, de la 22.00

La doar câteva minute de la decolarea din Bucureşti, România, zborul 371 al companiei Tarom se înclină spre stânga, schimbă traiectoria şi se prăbuşeşte într-un câmp. Este cel mai grav dezastru aerian din istoria ţării, iar zvonurile despre o bombă aflată la bord capătă rapid note frenetice în tânăra presă liberă a ţării. Anchetatorii români implică FBI-ul pentru a stabili dacă a fost un accident sau un act criminal. Dar, în final, chiar vocea căpitanului dezvăluie cauza dezastrului.

Procesul „Ceauşescu”: O revoluţie furată, de la ora 23.00

La 30 de ani de la căderea lui Ceauşescu, urmărim reconstrucţia meticuloasă a unuia dintre cele mai violente evenimente legate de prăbuşirea dictaturilor socialiste. Ancheta explorează zonele gri ale unei lovituri de stat deghizată în revoluţie populară şi condusă de fostele elite comuniste, precum şi organizarea acesteia pentru mass-media (proces, execuţie etc.).

Atlasul locurilor blestemate Blestemul lui Vlad Ţepeş, de la ora 24.00

Episodul documentar explorează blestemul aruncat de Vlad Tepeş asupra Bucureştiului acum mai bine de şase secole şi, cu ajutorul geneticii moderne, autorul şi exploratorul Sam Sheridan încearcă să identifice punctul de întâlnire între ştiintă şi mit. Documentarul expune momente de mare cruzime ale domnitorului român şi trece în revistă încercările grele prin care a trecut Bucureştiul de-a lungul timpului, precum ciuma lui Caragea, care a ucis aproape 50% din populaţia oraşului. Totodată, aduce în prim plan poveştile unor români ce au surprins prin îndârjirea şi adaptabilitatea lor în momente de răscruce. Iar cu ajutorul experţilor în epigenetică*, Sam analizează modul în care traumele istorice şi culturale pot afecta generaţii la rând. Efectele traumei transgeneraţionale pot fi psihologice, familiale, sociale, culturale, neurobiologice şi posibil chiar genetice, explică specialiştii în cadrul documentarului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.