Festivalul Zilele unteatru revine în această vară în Grădina Casei Universitarilor, locul care va găzdui, până în luna octombrie, stagiunea unteatru open-air. Anul acesta, evenimentul sărbătoreşte 12 ani printr-un program divers de spectacole noi şi titluri deja consacrate, concerte, proiecţii de film şi activităţi pentru întreaga familie, desfăşurate în aer liber, între 25 şi 31 iulie.
Programul complet şi biletele de acces la Zilele unteatru sunt disponibile pe www.unteatru.ro.
Cele mai recente producţii din repertoriul unteatru, dar şi spectacolele aflate în ultimul an în topul preferinţelor spectatorilor, se vor juca în aer liber în cele şapte zile de festival, pe scena amenajată în grădina urbană din centrul capitalei. Luni, pe 25 iulie, publicul va urmări aici „Domnişoara Iulia”, cu Dana Rogoz, Richard Bovnoczki şi Mihaela Trofimov, iar marţi, scena va fi cucerită de „(IN)Ddependenţii” - spectacolul tragi-comic care vorbeşte despre condiţia lucrătorilor din sectorul cultural independent.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O co-producţie unteatru şi Teatrul Naţional Radu Stanca (Sibiu), Mass va avea premiera oficială în această toamnă, dar publicul este invitat să descopere un preview al spectacolului luni, pe 25 iulie, în prima zi de festival. Mihaela Trofimov, Ofelia Popii, Richard Bovnoczki, Marius Turdeanu vor da glas textului montat pentru prima dată în România, într-un spectacol-lectură cu acces gratuit.
Miercuri, pe 27 iulie, actriţa Dana Rogoz, alături de regizorul şi scenaristul Radu Dragomir, intră în dialog cu publicul la proiecţia specială a filmului „MO” - o poveste inspirată de abuzurile din sistemul universitar, care, din nefericire, continuă să rămână actuală. Comunitatea de spectatori unteatru, care a susţinut proiectul chiar şi în perioada în care activitatea sălilor de spectacol a fost suspendată, este invitată să vadă pe marele ecran s.a.m.d. - documentarul-manifest care urmăreşte protestul actorilor independenţi, prezenţi în faţa camerei de luat vederi 24 de ore din 24, într-o transmisiune live care a durat 8 zile.
Scena 360 dedicată concertelor va aduce şi la această ediţie a festivalului câteva dintre cele mai iubite nume din muzica autohtonă - prezenţe constante la evenimentele aniversare ale unteatru.
Marţi seară, Berti Barbera şi Nicu Patoi vor anima atmosfera din grădină cu Blue Drops - o infuzie de blues autentic, iar miercuri, pe 27 iulie, spectatorii vor cânta alături de Ada Milea şi Alex Neagu, într-un concert în care percuţia va fi personaj, iar jucăriile, uscătoarele de păr şi veiozele vor lua locul instrumentelor muzicale.
Seara de joi, 28 iulie, este rezervată întâlnirii cu Dan Byron, nelipsit de la Zilele unteatru, încă de la prima ediţie.
Pentru cei mici, unteatru a pregătit două momente speciale în weekend. Sâmbătă dimineaţă, noua generaţie de spectatori este invitată s-o cunoască pe Ana Turoş, protagonista spectacolului „Clara şi timpul liber”, iar seara, întreaga familie va urmări pe marele ecran „Străjerii Deltei” (r. Liviu Marghidan), un film de aventură presărat cu suspans şi întâmplări neaşteptate, despre un grup de copii care participă la o tabără în Delta Dunării.
„Poveştile vindecă şi ne invită să ne deschidem minţile şi inimile. De 12 ani, încercăm să le spunem la unteatru pe cele care dizolvă graniţele dintre scenă şi public. Pe cele care te urmăresc după ce ieşi din sala de teatru, despre care simţi nevoia să vorbeşti, pentru care sigur vei reveni. unteatru în sine este o poveste. Una despre oameni, despre pasiune, despre rezilienţă şi despre curaj. E incredibil că au trecut deja 12 ani de când creştem împreună”, subliniază regizorii Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii teatrului unteatru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.