Volumul „Putin, obsesia imperiului”, semnat de Armand Goşu, publicat de curând la editura Polirom având ilustraţii semnate de Dan Perjovschi, va fi lansat joi, la ora 17.30, la Librăria „Şt.O. Iosif” din Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cadrul evenimentului vor fi prezentate şi celelalte două volume ale autorului: „Rusia, o ecuaţie complicată. Convorbiri cu Lucian Popescu. Ediţia a II-a adăugită”, cu cele mai recente texte despre războiul din Ucraina şi „Între Napoleon şi Alexandru I. Contextul internaţional al anexării Basarabiei”.

Invitaţi, alături de autor, vor fi Adrian Lesenciuc şi Laurenţiu-Ciprian Tudor. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. Sute de mii de tineri educaţi, cel mai bine pregătiţi specialişti în domenii de vârf, au fugit din ţară de la izbucnirea războiului. Sancţionarea administrativă sau penală a celor care îndrăznesc să aibă altă părere decât cea oficială, introducerea cenzurii, înflorirea imposturii agresive au transformat într-un mediu toxic universităţile şi centrele de cercetare. Este un proces ale cărui consecinţe se vor vedea în următoarea jumătate de secol şi vor condamna Rusia la subdezvoltare şi irelevanţă. Putin şi-a aruncat ţara cu cel puţin două decenii înapoi. Rusia de astăzi nu mai aparţine lumii civilizate. Poate că asta era «operaţiunea specială» proiectată de preşedintele rus: să distrugă Rusia. Dacă acesta a fost planul lui înseamnă că i-a reuşit”, spune Armand Goşu. 

Din cuprins: Eternul şi fascinantul Berezovski • Anna Politkovskaia • Kirill, un patriarh pentru liniştea Kremlinului • Propagandă şi manipulare – strategia militară a Rusiei • Navalnîi, scânteia celei de-a cincea revoluţii din Rusia? • Joaca lui Putin de-a istoricul şi noua ideologie a Rusiei • Cu busola prin Moscova în căutarea resetării • Cearşafurile de la Ritz-Carlton şi viitorul relaţiilor ruso-americane • Triumful lui Putin în faţa lui Trump • Tot ce trebuie să ştii despre evenimentele din Siria. Rachetele americane au cenzurat ambiţiile ruseşti în Orientul Mijlociu • Dalla Russia con amore, propaganda Kremlinului în timpul pandemiei de coronavirus • Kazahstan. De la „deşertul tătarilor” la heartland • Armenia la răscruce • Migranţii, noua armă din arsenalul lui Lukaşenko • Gaz pentru „poporul frate ucrainean” • Gazprom. Mizele conflictului cu Ucraina • Ucraina, coşmarul lui Putin • Contraofensiva ucraineană. Putin îşi îngroapă imperiul

Armand Goşu predă din 2004 istoria politică a Rusiei şi a URSS, istoria politicii externe şi a diplomaţiei sovietice, evoluţii în fostul spaţiu sovietic şi introducere în istoria serviciilor secrete sovietice. Are un doctorat în istoria Rusiei, cu o teză despre politica externă a Imperiului Rus (Moscova, 1998). A avansat până la gradul de cercetător ştiinţific principal II, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, unde a lucrat între 1991 şi 2001. A fost coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004). Din 2004 este conferenţiar la Universitatea din Bucureşti.

A fost corespondent la Moscova pentru radio BBC, în anii 1995-1998 şi 1999-2000. Între 2005 şi 2010, a fost redactor-şef adjunct, iar în perioada 2013-2014, redactor-şef al Revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social.

Semnează numeroase articole ştiinţifice, cele mai recente fiind „The Time of the Oligarch. Relations between Romania and the Republic of Moldova (2009-2018)” şi „Invalidating the rightfully elected mayor of Chișinău threatens the regime of oligarch Vladimir Plahotniuc” (ambele în Studia politica. Romanian Political Science Review, 2018); volume, printre care: „Euro-falia. Turbulenţe şi involuţii în fostul spaţiu sovietic” (Curtea Veche Publishing, 2016), „Democraţia sub asediu. România în context regional” (coordonator împreună cu Alexandru Gussi, Corint, 2019), „Istoria comunismului din România, vol. III: Documente. Nicolae Ceauşescu” (1972-1975) (coeditor, Polirom, 2016), „Rusia, o ecuaţie complicată” (Polirom, ed. I, 2021, ed. a II a, 2022), „Între Napoleon şi Alexandru I” (Polirom, 2022); precum şi analize şi comentarii despre fostul spaţiu sovietic în publicaţiile unor institute şi centre de cercetare cunoscute (Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik, Middle East Institute, Oxford Analytica), în presa internaţională şi în cea din România (The Insider, Revista 22, contributors.ro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.