Vila General Dr. Constantin Costea, din cartierul Cotroceni, a fost pusă în vânzare la Artmark Historical Estate cu un preţ de pornire de 1,3 milioane de euro, având o estimare stabilită între 1.500.000 şi 1.700.000 de euro.
Generalul Dr. Constantin Costea achiziţiona acest imobil în 1926, perioadă în care Cotroceniul, cartierul din care făcea parte, devenea zona de rezidenţă a unora dintre cei mai importanţi oameni de elită culturală şi ştiinţifică.
Clădirea, astăzi monument istoric, are o arhitectură în stil neoromânesc şi păstrează un farmec aparte atât în exterior, cât şi în interior unde elementele din lemn masiv sculptat reliefează suprafeţele arcadelor, ale uşilor şi ale ferestrelor brâncoveneşti, decorate cu vitralii pictate manual.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vila este situată vizavi de Universitatea de Medicină şi Farmacie, lângă Parcul Eroilor Sanitari şi monumentul ridicat în cinstea eroilor căzuţi, Muzeul Naţional Cotroceni şi Grădina Botanică.
Începând cu anul 1888, Cotroceniul cunoaşte edificarea a unora dintre cele mai importante obiective din zonă, precum Palatul Cotroceni, Academia Militară sau Universitatea de Medicină şi Farmacie - considerată cel mai frumos palat neobaroc din Bucureşti, înfiinţată de doctorul militar Carol Davila. Acesta ajunge pe meleagurile româneşti ca invitat al domnitorului Barbu Ştirbei care va deveni ulterior unul dintre cei mai importanţi deţinători de terenuri din zonă, inclusiv al celui pe care s-a construit vila Generalului Dr. Constantin Costea (născut în 15.XI.1877, la Brăila), fost medic şef al Corpului Vânătorilor de Munte.
Potrivit Artmark Historical Estate, arhitectura de factură modernistă a edificiilor şi a caselor, proiectate de nume precum Louis Blanc, I. Sillion, Petre Boico, Jean Burcus sau I. Moscovici, a condus la formarea unei zone exclusiviste în cartierul Cotroceni, care va deveni rezidenţa unora dintre cei mai importanţi oameni de elită culturală şi ştiinţifică, ca de pildă, Ion Barbu, Adrian Maniu, Ion Minulescu, Carol Davila, Eugen Lovinescu, sculptorul Oscar Han, omul de ştiinţă Emil Racoviţă sau compozitorul Vasile Vasilache.
Denominările şi numerotarea arterei au cunoscut mai multe schimbări de-a lungul vremii, actualul bulevard al Eroilor Sanitari purtând în anul 1926 numele de Bulevardul Independenţei şi numărul 39, vreme în care Generalul Dr. Constantin Costea achiziţiona acest imobil.
Suprafaţa terenului este de 380 de metri pătraţi, suprafaţă construită fiind de 721 de metri pătraţi. Imobilul are 14 camere şi opt băi.
Păstrarea arhitecturii din Cotroceni şi protejarea zonei din punct de vedere urbanistic încadrează vila Generalului Dr. Constantin Costea într-un complex arhitectural conservator de istorie şi de trecut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.