Catedrala Sfânta Sofia şi clădirile monahale din Kiev urmează să intre pe lista Patrimoniului Mondial în pericol la jumătatea lunii septembrie, la fel ca şi centrul istoric din Liov (vest), ca urmare a invaziei ruseşti în Ucraina, a anunţat marţi UNESCO.
„Aceste situri sunt ameninţate cu distrugerea. Au avut loc atacuri în zonele tampon ale acestor situri şi nu ştim ce se va întâmpla în viitor", a explicat Lazare Eloundou, directorul Patrimoniului Mondial, intervievat de AFP la Paris, sediul acestei agenţii ONU, la Paris.
Comitetul Patrimoniului Mondial, care urmează să se reunească la Riad între 10 şi 25 septembrie, va lua „probabil” această decizie „pe baza avizului experţilor”, pentru care cele două situri se află într-o situaţie de „pericol dovedit”, a continuat el.
Siturile de la Kiev şi Liov se vor alătura centrului oraşului Odesa, ale cărui clădiri au fost distruse la sfârşitul lunii iulie de „atacuri brutale ruseşti”, denunţate ca atare de UNESCO, pe lista Patrimoniului mondial în pericol.
La începutul lunii iulie, o „clădire istorică” a fost bombardată de asemenea la Liov, în ceea ce a fost, potrivit UNESCO, „primul” atac de la începutul conflictului într-o zonă protejată de Convenţia Patrimoniului Mondial şi, prin urmare, prima „încălcare” a acestui text la care Rusia este semnatară, potrivit agenţiei ONU.
UNESCO a înregistrat daune la 270 de situri culturale ucrainene de la începutul invaziei ruseşti, la 24 februarie 2022. Catedrala Sfânta Sofia, situată în centrul istoric al Kievului, este „unul dintre principalele monumente reprezentative pentru arhitectura şi arta monumentală de la începutul secolului al XI-lea” din Ucraina, potrivit UNESCO. Ea este inclusă în Patrimoniul Mondial din 1990, alături de Lavra Kiev-Pechersk (mănăstirea ortodoxă), „un complex arhitectural de clădiri monahale” fondat în aceeaşi perioadă şi situat pe un platou care domină râul Nipru. Centrul istoric al oraşului Liov, oraş fondat în Evul Mediu, a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial în 1996.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.