Arcul lui Darwin, una dintre cele mai cunoscute formaţiuni stâncoase din Insulele Galapagos, s-a prăbuşit în mare.
Afltă în nordul arhipelagului, stânca s-a prăbuşit „în urma eroziunii naturale”, potrivit Ministerului ecuadorian al Mediului, care a făcut anunţul pe Twitter.
Imaginile cu structura, care acum este formată doar din doi piloni, au fost publicate online alături de informaţii despre fenomen.
„Prăbuşirea Arcului lui Darwin, podul natural aflat la mai puţin de un kilometru de principala zonă a Insulei Darwin, a fost anunţată”, a scris ministerul. Arcul lui Darwin a făcut parte, la un moment dat, din Insula Darwin, care este acum deschisă pentru vizitare.
Informamos que hoy 17 de mayo, se reportó el colapso del Arco de Darwin, el atractivo puente natural ubicado a menos de un kilómetro de la isla principal Darwin, la más norte del archipiélago de #Galápagos. Este suceso sería consecuencia de la erosión natural.
— Ministerio del Ambiente y Agua de Ecuador (@Ambiente_Ec) May 17, 2021
Héctor Barrera pic.twitter.com/lBZJWNbgHg
Botezat după biologul englez Charles Darwin, arcul este considerat unul dintre cele mai bune locuri pentru sărituri şi scufundări din arhipelagul aflat în Oceanul Pacific, care este parte din Ecuador şi se află la câteva sute de kilometri de coasta ţării.
Inclus în lista UNESCO, cunoscut pentru numeroasele specii de plante şi animale endemice, arhipelagul a inspirat teoria evoluţiei emisă de Darwin.
Compania Aggressor Adventures, care organizează tururi în diverse destinaţii din lume, a anunţat pe Facebook că unul dintre grupurile sale a fost martorul prăbuşirii Arcului.
„Din păcate, astăzi, oaspeţii noştri din Galapagos Aggressor III au trăit un eveniment unic în viaţă. În această dimineaţă, la ora locală 11:20, Arcul lui Darwin, celebru la nivel mondial, s-a prăbuşit în faţa ochilor lor. Unii din industria scufundărilor şi turismului se referă deja la el sub numele «Pilonii Evoluţiei». Ne va lipsi acest loc emblematic”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.