Un negustor de artă din New York, care a cumpărat conţinutul unui depozit pentru 15.000 de dolari, susţine că a găsit şase tablouri pe care crede că le-a pictat artistul olandezo-american Willem de Kooning, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

David Killen, care conduce o galerie cu acelaşi nume în Chelsea, a declarat pentru The New York Post că bănuieşte că a găsit şi o lucrare a artistului modernist Paul Klee. 

În 2016, o singură lucrare din anii 1970, ”Untitled XXV”, semnată de De Kooning a fost vândută la licitaţie pentru 66,3 milioane de dolari.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Killen a mai spus pentru The Post că a cumpărat anul trecut conţinutul depozitului în Ho-Ho-Kus, New Jersey. 

Cele 200 de lucrări de artă provin dintr-un atelier al unui conservator de artă, Orrin Riley, care a murit în 1986, şi al partenerei sale Susanne Schnitzer, care a murit în 2009.

Killen a spus că nu se aştepta la prea mult de la achiziţia sa, pentru că "ceea ce mi-au arătat erau practic gunoaie". "Nu am văzut nimic bun". Însă când a deschis depozitul, a văzut "aceste uriaşe cutii pe care era scris De Kooning".  

Executorii, spune Killen, cred că lucrările De Koonings sunt printuri. Tablourile nu sunt semnate. 

Fundaţia Willem de Kooning, care are sediul în Manhattan, nu autentifică lucrările. Aşa că Killen a angajat un expert,  Lawrence Castagna, care a lucrat pentru Riley şi pentru De Kooning şi soţia sa, pictoriţa Elaine de Kooning. Castagna a mărturisit pentru The Post: "În opinia mea, lucrările sunt (ale lui Willem de Kooning). Nu există niciun dubiu în privinţa acestui lucru". 

Willem de Kooning s-a născut la Rotterdam în 1904. S-a mutat în Statele Unite în 1926, locuind întâi în New Jersey, apoi stabilindu-se la New York. A lucrat ca artist comercial întâi, apoi ca zugrav de case, înainte de a se stabili în burghezul cartier Greenwich, spaţiu predilect pentru nume faimoase precum Pollock, Franz Kline, Barnett Newman şi Mark Rothko.

De Kooning a obţinut laudele criticilor şi succesul comercial în anii 1940. A suferit de demenţă şi a murit în 1997, la vârsta de 92 de ani. 

De Koonings poate atrage sume mari la casele de licitaţie. În toamna lui 2015, miliardarul Ken Griffin a plătit 300 de milioane de dolari pentru "Interchange", o lucrare semnată de Willem De Kooning în 1955, iar o altă pictură, ”Woman”, a fost vândută în 2006 pentru aproximativ 137,5 milioane de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.