Ediţia a 12-a a turneului naţional al pianistului Horia Mihail, intitulat „Pianul călător”, începe pe 12 mai la Piatra Neamţ, anunţă organizatorii.
Un program cu tema „Clasic”, ce alătură trei celebre sonate şi o fantezie pentru pian solo de Haydn, Mozart şi Beethoven, pilonii clasicismului vienez, va încânta publicul care revine de fiecare dată cu plăcere în sălile de concert sau în aer liber, pentru a asculta un nou recital sau concert „Pianul călător”, susţinut de pianistul Horia Mihail.
Aşadar, turneul anului 2022 începe pe 12 mai, la Piatra Neamţ, continuă pe 13 mai, la Roman, unde se află unul dintre pianele călătoare puse la dispoziţia Radio România pentru acest proiect şi pe 14 mai, la Bârlad, când va ajunge la Pavilionul “Marcel Guguianu”, în contextul Nopţii muzeelor şi va merge mai departe până la mijlocul iunie, ajungând în întreaga ţară, al-ternând recitalurile şi concertele cu orchestra.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Era greu de prevăzut ce va urma atunci când a început totul, în 2011, pornind de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii. Povestea era cea a turneului lui Franz Liszt din 1846-1847, care a venit însoţit de pianul său Erard, într-o zonă în care acest instrument încă nu ajun-sese, călătorind pe teritoriul a ceea ce avea să devină mai târziu o parte din România.
În ultimul deceniu, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns, susţinând peste 200 de concerte. Acum, cele 5 piane călătoare puse la dispoziţie de Radio România, sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung şi, uneori fără să se oprească mai mult de o seară, a trecut prin multe oraşe care încă au nevoie de piane de concert.
Trecerea acestui turneu prin oraşe mai mici ale ţării şi rămânerea pianelor de concert la dispoziţia unor astfel de comunităţi este o modalitate de a pune în evidenţă potenţialul activităţilor culturale pentru a promova incluziunea socială. Artele sunt pentru toată lumea şi pot contribui la reinventarea celor de lângă tine. De obicei activităţile culturale joacă un rol mic în zona definită oficial ca parte componentă a incluziunii sociale. Chiar şi aşa, ele pot aduce o contribuţie valoroasă şi pot creea soluţii cheie, contribuind la dezvoltarea încrederii în sine, spiritului comuni-tar şi a responsabilităţii care ajută comunităţile să iniţieze şi să asigure proiecte pentru a se regenera.
Anul acesta, la concertele din cadrul turneului naţional Pianul călător este acordată in-trarea liberă tuturor refugiaţilor ucraineeni, ca o dovadă de solidaritate şi preocupare şi pentru echilibrul emoţional al acestor oameni, care sunt nevoiţi să îşi găsească liniştea şi siguranţa pe alte meleaguri decât cele ale ţării din care vin, ca urmare a războiul ce creează adevărate trage-dii pentru milioane de oameni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.