Trio Emy Drăgoi va susţine un concert de jazz manouche joi, în sala de teatru a Institutului Francez, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Institutul Francez din capitala Spaniei.
Acordeonistul Emy Drăgoi, care şi-a dobândit pe timpul şederii sale în Franţa titulatura de "rege al jazzului la acordeon", va fi acompaniat de chitaristul francez Christophe Lartilleux şi de tânăra violonistă Bianca Drăgoi. Repertoriul va include îndeosebi creaţii de Django Reinhardt, Richard Galliano, Duke Elington, dar şi prelucrări din muzica lui Piazzola, G. Dinicu ori compoziţii proprii ale lui Emy Drăgoi.
Emy Drăgoi a studiat pianul la Academia de Jazz "Bill Evans" din Paris, unde, după terminarea studiilor, a colaborat cu mai multe trupe, abordând stiluri diferite de jazz.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Discografia sa cuprinde albumele "Accordeon Stiple", înregistrat împreună cu pianistul Antoine Hervier, "Baladă pentru Claudia" (2004) şi "Etno-fonia" (2008), lansat în 32 de ţări şi care prezintă influenţe româneşti.
Christophe Lartilleux, recunoscut ca un chitarist de excepţie, este fondatorul grupului Latcho Drom, care explorează cu mare clasă muzica lui Django Reinhardt, unul dintre pionierii jazz-ului manouche în Europa. Primul său album, "La Sorcière", a înregistrat un succes deosebit, la fel ca şi concertele susţinute în Franţa şi Europa.
Bianca Drăgoi este posesoarea a numeroase premii muzicale naţionale şi internaţionale, iar în prezent pregăteşte primul său album, "Jazz violin".
Institutul Cultural Român de la Madrid celebrează în fiecare an apartenţa României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi legăturile culturale speciale cu Franţa organizând prezentări literare, proiecţii de film, conferinţe ori concerte. Anul acesta însă, Francofonia capătă o amploare aparte întrucât, pe lângă concertul lui Emy Drăgoi, Institutul susţine şi difuzarea filmului "Fixeur", realizat de Adrian Sitaru, în trei festivaluri de film francofon din Madrid, Buenos Aires şi Ciudad de Mexico.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.