Trenul Regal va face anul acesta călătoria simbolică de sărbătoarea naţională la 10 Mai şi va opri la Ploieşti, Buzău, Brăila şi Galaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, vor sărbători 10 Mai 2022, deopotrivă Ziua Regală şi Ziua Independenţei Naţionale, alături de locuitorii celor patru judeţe pe care le vizitează.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei doreşte să mulţumească tuturor comunităţilor locale pentru efortul pe care oamenii din toate domeniile de activitate l-au făcut în aceşti ultimi doi ani şi jumătate, plini de dificultăţi şi de îngrijorări.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe parcursul călătoriei cu Trenul Regal, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roşii Române, ai Fundaţiei Regale Margareta a României, precum şi alături de elevi olimpici, de veterani Invictus şi de persoanele vârstnice şi copii beneficiari ai proiectelor umanitare, sociale, educaţionale şi culturale patronate de Majestatea Sa.

Trenul Regal va pleca din Gara Regală Băneasa, marţi, 10 Mai 2022, la ora 11.00. La ora 10.40, va avea loc un ceremonial militar pe peronul gării. Îşi vor da concursul Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi militarii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul.

Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Ploieşti Sud, la ora 12.10. Accesul publicului şi al presei este liber.

A doua oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Buzău, la ora 13.31. Accesul publicului şi al presei este liber.

A treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Brăila, la ora 15.24. Accesul publicului şi al presei este liber.

Ultima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Galaţi, la ora 16.14. Accesul publicului şi al presei este liber. După încheierea ceremonialului sosirii la Galaţi, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public timp de două ore.

În ziua de 11 mai 2022, Majestatea Sa Margareta, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Sofia vor vizita în municipiul Galaţi sediul Crucii Roşii Române la ora 11, Centrul de zi pentru copii Sfântul Spiridon la ora 12 şi Combinatul siderurgic Liberty Galaţi la ora 13.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.