Tradiţii şi simboluri de Ajun şi de Crăciun

În ziua de Ajun, copiii umblă cu colindatul dimineaţa şi ziua, iar noaptea cei maturi. Gazdele le oferă "colindiţe": covrigi, nuci, mere, colaci, vin, iar tot înainte de Crăciun este bine să ţii post ca să ai sănătate şi noroc.

"Ţăranii cred că Moş Ajun a fost baci în slujbă la Moş Crăciun, stăpânul de oi în staulul căruia Maica Domnului a născut pe Isus Mântuitorul. În ziua de Ajun copiii şi maturii umblă cu colindatul (colindişul, colindiţele). Dimineaţa şi ziua colindă copiii, iar noaptea maturii. Gazdele le dau "colindiţe": covrigi, nuci, mere, colăcei, o cană cu vin. În ziua de Ajun este bine să ajunezi ca să ai sănătate şi noroc în anul care urmează", scrie Vlad Manoliu în "Sărbători româneşti".

În afara colindelor din Ajunul Crăciunului mai sunt cântările de dimineaţă numite şi "zori". Aceste colinde sunt răsplătite cu daruri şi bani.

"De la Naşterea lui Iisus Hristos, ca eveniment biblic, la sărbătorile populare legate de această naştere este acelaşi drum ca acela de la dogmă la poveştile calde şi pline de imaginaţie născocite de un popor blând care leagă Naşterea Mântuitorului de bucuria zilei ce creşte aducând lumină şi anunţând sfârşitul gerurilor", potrivit lui Vlad Manoliu în acelaşi volum.

"Românii au zeci de poveşti despre Crăciun. În toate este vorba despre Fecioara Maria, alungată în drum şi prigonită, găsindu-şi loc pentru naşterea Fiului Său într-un staul al lui Moş Crăciun. Soţia acestuia (Baba Iova, Crăciuneasa) o asistă la naştere şi din această cauză este pedepsită de soţul ei prin tăierea mâinilor de la coate. Se spune că Maica Domnului i-a dat în schimb mâini de aur cu care să-i învelească pruncul. Văzând mâinile de aur ale Crăciunesei, Moş Crăciun înţelege minunea Naşterii Mântuitorului şi o acceptă. În majoritatea poveştilor se vorbeşte de boii blânzi, binecuvântaţi de Fecioară să mănânce puţin şi să fie sătui, şi de caii care au îndrăznit să mănânce fânul de pe trupul gol al Copilului Sfânt, fiind blestemaţi să nu se sature niciodată şi să aibă carnea tare şi aţoasă. În unele poveşti se spune că primul animal care a vestit Sfânta Naştere a fost o broască. Maica Domnului a binecuvântat-o să vestească întotdeauna ploile şi să trăiască cu trupul veşnic. De aceea trupul de broască moartă nu face niciodată viermi, ci se usucă şi se „pomăieşte”. Dacă omori o broască se mânie Dumnezeu şi îţi mor vitele, iar anul aduce ploi şi inundaţii".

Crăciunului îi sunt asociate tradiţii şi ritualuri dintre cele mai diverse.

Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină. În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile, ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie.

Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, care a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului.

Saturnaliile romane

Cu mult înainte de naşterea lui Hristos, romanii celebrau Saturnaliile din 17 până pe 24 decembrie. Saturnaliile erau sărbători care celebrau zeul Saturn, echivalentul roman al zeului grec Kronos. Înlănţuit de Zeus pentru că şi-a devorat copiii, Kronos, eliberat, s-a refugiat în Italia, unde a adus prosperitate - ”Epoca de aur”. Pentru toţi romanii, el a devenit Saturn, zeul semănăturilor şi al agriculturii.

Saturnaliile au devenit sărbătoarea libertăţii redescoperite de către toţi. În timpul Saturnaliilor, clivajele sociale dispăreau, iar rolurile puteau fi inversate. Sclavii luau locul stăpânilor pe care îi serveau. O amnistie judicară era declarată pe toată durata sărbătorii, fapt ce dădea naştere unor excese de tot felul. Casele erau decorate cu frunze şi ramuri, în onoarea zeului agriculturii.
Biserica a combătut însă aceste sărbători şi a sfârşit prin a le interzice la sfârşitul secolului al IV-lea. Epifania din zilele noastre este ”moştenitoarea” străvechilor Saturnalii.

Mithra, zeul luminii

Mithra este o divinitate de origine iraniană, fiind zeul luminii şi al adevărului. Soldaţii romani convertiţi la cultul lui Mithra l-au răspândit în întregul Imperiu Roman.
În 25 decembrie, care era şi noaptea cea mai lungă din an, un taur era sacrificat în onoarea lui Mithra, iar acea sărbătoare purta numele ”Sol Invictus” (”Soare neînvins”). Timp de mai multe secole, cultul lui Mithra a opus o rezistenţă puternică creştinismului în întreaga Europă, din Marea Britanie şi până la gurile Dunării.

Jul

Sărbătorile închinate lui Jul reprezintă o foarte veche tradiţie a popoarelor nordice. Acele sărbători se derulau în jurul solstiţiului de iarnă şi erau însoţite de sacrificii umane şi mari petreceri bahice. Ele îşi au originile în tradiţiile şi mitologia germanică şi au dat naştere următorilor zei: Odin (zeul morţii), Thor (zeul tunetului), Idun (păzitorul merelor tinereţii). Tradiţia sărbătorii lui Jul a inspirat apariţia lui Moş Nicolae, iar Jul-piticul stă la baza apariţiei lui Moş Crăciun.

Alegerea datei de 25 decembrie

Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creştinismului. Evangheliile nu menţionau data naşterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată. La început, nu toate bisericile creştine aveau aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident. Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

Origini diverse pentru cuvântul ”Crăciun”

Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate şi, adeseori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) şi ”Natividad” (Spania).
Pentru alţi istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franţa, deoarece ”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) şi ”hel” (”soare”). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de către vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, - onis” însemnând ”naştere”.

În engleză se spune ”Christmas” (”Mesa de Crăciun”), în germană ”Weichnachten” (”Nopţile sfinte”), în olandeză ”Kerstmis”, iar în greacă ”Chrisstouyenna”.

Bradul - Simbolul Cărciunului 

Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în faţa caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun şi-a făcut intrarea şi în biserici. Înainte ca tradiţia pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porţilor şi tavanelor cu ramuri de iederă.

În Franţa, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia. În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul. Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605. Este vorba de descrierile unor brazi de Crăcin din oraşul Strasbourg. În acea epocă, bradul era decorat cu tradafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roşii şi diverse dulciuri. Tradiţia bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franţa de prinţesa Hélène de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.

În 1841, prinţul Albert (originar din Germania), soţul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Crăciun în faţa castelului Windsor din Anglia şi a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.

Cu ajutorul coloniştilor, bradul de Crăciun a ajuns şi în Statele Unite ale Americii la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tradiţia a fost instaurată şi la Casa Albă, în 1840.

În Canada, bradul de Crăciun a fost impodobit prima dată în interiorul bisericilor, înainte de a ajunge în casele tuturor localnicilor.

Bradul de Crăciun a ajuns şi în Rusia în 1852, iar primul brad de Crăciun a fost plantat şi iluminat în Sankt Petersburg.

Originile păgâne şi religioase ale bradului de Crăciun

Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului. Spre deosebire de tradiţionala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a răspândit şi în ţările creştine protestante şi în cele ortodoxe. Pe 24 decembrie, seara, bradul se regăseşte în toate casele creştinilor din lumea întreagă.

Originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor şi combină elemente păgâne, protestante şi catolice. Înainte de naşterea lui Iisus, romanii îşi împodobeau casele cu frunze şi crenguţe de laur, iederă şi brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor. De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi şi tradiţii din lumea întreagă.

Moş Crăciun - un bătrân bonom, burtos şi bărbos

Nu este cunoscută originea lui Moş Crăciun. A apărut misterios în secolul al XIX-lea. Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul şi de măgarul lui, apare în 1822 într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: ”Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”. În 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos şi bărbos, pe care îl cunoştem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină şi o pălărie roşie şi zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni. Astfel s-a născut Moş Crăciun şi i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărţi poştale, în vitrine şi în marile magazine, iar uneori pe coşurile caselor. Dar şi în visele copiilor, care ezită să renunţe la legendă şi să devină adulţi, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moşului aducător de cadouri.

Tradiţii şi obiceiuri în ţări ale lumii

În fiecare an, pe tot Globul, cuvântul ”Crăciun” aduce multă bucurie în sufletele creştinilor. Familia, decoraţiunile, cina de Crăciun, cadourile, bradul şi Moş Crăciun sunt familiare tuturor şi se înscriu în ritualul acestei sărbători, care este celebrată atât de catolici, cât şi de protestanţi şi de ortodocşi la aceeaşi dată – 25 decembrie. Cu toate acestea, anumite ţări păstrează şi anumite tradiţii specifice.

Marea Britanie

Pe parcursul întregii luni decembrie, englezii îşi trimit cărţi poştale cu urări tradiţionale, frumos decorate, pe care le afişează apoi în casele lor până în luna ianuarie. O altă tradiţie britanică constă în ”crakers” de Crăciun – bomboane mari din hârtie strălucitoare, care ascund mici cadouri şi o coroniţă care este spartă (”crack) în timpul cinei de Crăciun. Tot în Marea Britanie a debutat şi tradiţia ”Secret Santa”. Prin tragere la sorţi, fiecare membru al unei familii, dintr-un mediu profesional sau dintr-o comunitate devine un Moş Crăciun secret pentru o altă persoană, oferindu-i mici cadouri. În fiecare an, fundaţia When You Wish Upon A Star organizează în scopuri caritabile o cursă specială, iar participanţii sunt deghizaţi în Moş Crăciun.

Germania

Germania este ţara din care provine tradiţia Crăciunului şi în care există cele mai bune pieţe de Crăciun din lume. Germanii sărbătoresc Crăciunul începând din 6 decembrie, odată cu Moş Nicolae, care vine să le aducă cadouri într-o sanie. Nemţii au şi o prăjitură tradiţională, ”casa vrăjitoarei”, ce include pastă de migdale, pască şi fructe confiate.

Portugalia

În Ajunul Crăciunului, toată lumea participă la ”slujba cocoşului” (”missa do galo”) şi fiecărui invitat la cină îi este oferită o portocală, în plus faţă de cadourile tradiţionale. În sobă sau în şemineu arde un trunchi de măslin sau de castan, iar toţi invitaţii mănâncă ”Bacahlau Cozido”, batog cu varză, cartofi şi ulei de măsline. Urmează apoi 13 tipuri de desert, simboluri ale lui Iisus şi cei 12 apostoli.

Catalonia (Spania)

În regiunea spaniolă Catalonia, pe 24 decembrie, ”la nocha buena”, seara de sărbătoare, este momentul în care regii-magi aduc cadouri copiilor. Nuga este cea mai apreciată prăjitură de întreaga familie.

Spania

Ce fac milioane de spanioli în seara de 22 decembrie? Urmăresc cu sufletul la gură numerele extrase la Loteria De Navidad, celebra şi extrem de populara loterie spaniolă de Crăciun. Fiecare participant are o şansă din şapte pentru a câştiga un mic premiu, însă lozul cel mare conţine unul dintre cele mai consistente premii din lume – 2,24 miliarde de euro. Această loterie de Crăciun – denumită şi ”Gordo de Navidad” şi ”Sorteo de Navidad” – este organizată în fiecare an din 1812.

Grecia

Cu ocazia Crăciunului, grecii îşi decorează casele cu o mică barcă, emblema lor naţională. Pe 24 decembrie, oamenii merg la slujbă şi apoi mănâncă fructe uscate. Pe 25 decembrie ei sărbătoresc şi ziua morţilor. Cu această ocazie, familiile merg la cimitir pentru a aduce omagii celor dispăruţi. Cadourile sunt aduse pe 1 ianuarie de sfântul Vasile.

Estonia

În fiecare an, de peste 350 de ani încoace, preşedintele estonian declară ”Armistiţiul de Crăciun”. Apoi, toată lumea merge la saună înainte de seara de Crăciun, când se mănâncă porc cu varză, pâine şi se bea bere. Apoi, pentru a îmbuna spiritele, se lasă mâncare pe masă şi foc în vatră până dimineaţă.

Polonia

În Polonia, se sărbătoreşte sfântul Andrei (Andrzejki) cu o zi înainte de prima duminică a Adventului. Unele familii continuă ritualuri tradiţionale, precum umplerea cu ceară a broaştei unei uşi sau punerea de paie sub faţa de masă. Copiii cântă colinde de Crăciun pe străzi, unde sunt amplasate iesle ale Mântuitorului, construite pentru a avea două etaje: unul pentru naşterea lui Iisus, altul pentru eroii naţionali.

Italia

În Italia, Crăciunul durează trei zile – din 24 decembrie până pe 26 decembrie. În această perioadă, italienii oferă dulciuri membrilor familiilor, dar şi vecinilor, colegilor şi prietenilor. Cadourile sunt aduse de Moş Crăciun, Bobo Natale sau Gesy Bambino. La Befana, o vrăjitoare emblematică, preia ştafeta pe 6 ianuarie – de sărbătoarea Regilor - şi vine să distribuie bomboane copiilor cuminţi şi bucăţi de cărbune celor ştrengari.

Suedia

Suedezii îşi decorează ferestrele cu sfeşnice multicolore. Pe 13 decembrie, de Sfânta Lucia, se defilează pe străzi şi se mănâncă Lussekatter, brioşe cu şofran. Sfânta Lucia este patroana luminii. Sunt organizate procesiuni, în timpul cărora participanţii, îmbrăcaţi în alb, ţin în mâini lumânări şi defilează în jurul şcolilor şi bisericilor. Potrivit legendei, sfânta Lucia purta pe cap o coroană de lumânări, care îi permitea să continue să îi hrănească pe creştinii ascunşi în catacombele Romei antice.

În seara de Crăciun, fiecare cadou este însoţit de un mic sonet sau o strofă în versuri – o veche tradiţie suedeză.

Japonia

În Japonia, rezidenţii nu celebrează Crăciunul, ci Anul Nou. Cu această ocazie, o masă foarte rafinată este organizată în casa şefului familiei. Ingredintele, alese cu mare atenţie, sunt în general următoarele: homar, vin de orez, pâine cu peşte, portocale, castane coapte. Mesele sunt decorate cu flori de crizanteme şi frunze de ferigă.

Canada

În Canada, are loc în fiecare an marea paradă de Crăciun, în timpul căreia copiii pot să se întâlnească cu Moş Crăciun, căruia îi scriu din timp foarte multe scrisori. În seara de Crăciun, canadienii păstrează lapte şi biscuiţi pentru Moş Crăciun, atunci când acesta trece pe la casele lor.

Rusia

În Rusia, Crăciunul e sărbătorit pe 7 ianuarie. Cu o zi înainte, oamenii merg la slujbă la biserică, apoi servesc o masă tradiţională, din care nu lipsesc gâsca umplută cu mere, votca şi ceaiul. Apoi, sunt lăsate firimituri de pâine pe masă, pe timpul nopţii, în memoria defuncţilor. Copiii primesc cadouri în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, care le sunt aduse de Moş Gerilă.

Statele Unite

Deşi Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) este cea mai importantă sărbătoare naţională în Statele Unite, Crăciunul are la rândul lui un loc extrem de important. Cu această ocazie, americanii îşi decorează casele şi cutiile pentru scrisori cu mici acadele în culorile alb şi roşu. Apoi, ei degustă o specialitate ancestrală, celebrul ”Egg Nog”, un lichior cu ouă bătute, scorţişoară şi nucşoară, simbol al convivialităţii.

Finlanda

În Finlanda, Crăciunul se celebrează de mai multe ori. Într-adevăr, înainte de data de 25 decembrie, tradiţia cere ca familiile, comunităţile religioase, sportive, companiile şi grupurile de prieteni să organizeze mici petreceri împreună. Finlandezii beau ”Glog”, un vin fiert tradiţional, aromat cu diverse condimente, iar tinerii dansează şi se distrează. De Crăciun, Moşul, venind din Laponia, trece pe la fiecare casă, cu sania trasă de reni, pentru a lăsa cadouri pentru copii.

Mexic

Din 16 până pe 24 decembrie, în sate, este organizată sărbătoarea Posada. Organizaţi în grupuri mici, sătenii trec de la o casă la alta pentru a cere ospitalitate. Este o modalitate de a recrea călătoria lui Iosif şi a Mariei din Nazareth până în Beetlem. În timpul festivităţilor, oamenii se roagă, reconstituie scena Naşterii Domnului, cântă, iar copiii sunt invitaţi să deşire celebrele ”pinata” cu lovituri de bâtă, pentru a mânca apoi dulciurile din interiorul acelor marionete.

Filipine

Filipine reprezintă una dintre cele mai însemnate ţări catolice din Asia. În fiecare dimineaţă, în cele nouă zile care preced Crăciunul, credincioşii celebrează mesa cocoşului, denumită astfel pentru că începe la ora 04.00. În fiecare seară, în faţa fiecărei case este aprins un ”parol”, un felinar în formă de stea, ce reaminteşte de David, care i-a ghidat pe regii-magi.

Irlanda

În Irlanda, Moş Crăciun primeşte o bere Guinness, un pahar de whisky sau pateu cu carne. Irlandezii au sărbătoarea în sânge: festivităţile încep în barurile locale încă din seara de 24 decembrie, până când se face ora pentru slujba de la miezul nopţii. Sărbătorile continuă până pe 26 decembrie inclusiv, care este la rândul ei o zi de sărbătoare - Stephen’s Day. Irlandezii petrec acea ultimă zi liberă luând cina în familie, asistând la curse hipice sau continuând distracţia în cluburi şi baruri.

Franţa

Celebra ruladă ”Bûche de Noël” (”Buturuga de Crăciun”) ar proveni din Franţa. Însă, timp de mai multe secole, francezii foloseau o altfel de buturugă, pe care nu o mâncau. Ei puneau o buturugă veritabilă în vatră, la întoarcerea de la slujba de la miezul nopţii, alături de resturile celei pe care au ars-o cu un an în urmă. Era o modalitate de a marca trecerea într-un nou an. Cenuşa acelei buturugi speciale era păstrată, adeseori presărată cu sare, vin, aghiasmă şi chiar miere – pentru a fi dispersată apoi în diverse locuri din gospodărie, pentru a apăra familia şi a-i aduce prosperitate. În schimb, celebra ruladă este o prăjitură delicioasă în forma unei buturugi tradiţionale, ornată cu mici decoraţiuni de Crăciun. Se spune că a fost preparată pentru prima dată de un cofetar francez la Paris în anul 1834.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.