Teatrul Apollo111 din Bucureşti se va redeschide după mai mult de un an, la finalul lunii iunie, cu premiera spectacolului „Cassandra”, de Norah Sadava şi Amy Nostbakken, în regia Letei Popescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Moştenirea pe care mamele o lasă fiicelor şi ce înseamnă să fii femeie azi sunt două dintre supratemele spectacolului, un tur de forţă pentru actriţele Denisa Nicolae şi Mihaela Velicu.

„Cassandra” este produs de Vanner Collective în parteneriat cu Teatrul Apollo111. Scenografia spectacolului este semnată de Tudor Prodan, muzica, de Mihai Dobre, iar mişcarea scenică, de Ştefan Lupu. Primele reprezentaţii vor avea loc pe 29 şi 30 iunie, iar biletele pot fi cumpărate online.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cassandra este o scriitoare care rămâne fără voce în ziua în care trebuie să compună şi să citească elogiul mamei sale. Dispariţia figurii materne declanşează un proces de auto-analiză comic-absurd prin care Cassandra încearcă să-şi găsească locul, să-şi înţeleagă propria feminitate, raportându-se ironic la normele sociale moştenite. Spectacolul devine o călătorie prin mintea acestei femei într-o notă sarcastică şi provocatoare. 

Leta Popescu explică într-un comunicat: „Ce moştenim de la mamele noastre şi ce înseamnă să fii femeie sunt întrebări care mi-au dat bătăi de cap de când mă ştiu. Tocmai de aceea am şi acceptat să montez acest text propus de Vanner Collective. Provocarea a constat în a găsi echilibrul între raportul nostru la feminitate/feminism şi discursul autoarelor canadiene. A împăca aceste două culturi, România-Canada, cu uriaşele diferenţe de  modelele feminine a dus la un spectacol hibrid. Suntem undeva «între». Împreună cu actriţele Denisa Nicolae şi Mihaela Velicu, am creat un portret al femeii care unifică atât personalităţile noastre cât şi personalităţile autoarelor. A ieşit o Cassandra ciudată, puternică, vulnerabilă, sexi, copilăroasă, nostalgică uneori, căreia, metaforic sau nu, bărbaţii Tudor Prodan (scenografie), Ştefan Lupu (coregrafie) şi Mihai Dobre (muzică) i-au creat un spaţiu de joacă teatral, duios-tăios”.

Leta Popescu a fost recent nominalizată la premiile Uniter 2021 pentru cea mai bună regie a spectacolului „(In)corect”, produs la Reactor de creaţie şi experiment, Cluj-Napoca.

De pregătirea muzicală a actriţelor s-a ocupat Oana Puşcatu. Sunetul este coordonat de Daniel Octavian Nae, iar luminile, de Marius Niţu.

Următoarele reprezentaţii vor avea loc pe 9 şi 10 iulie.

„Cassandra” este primul spectacol pus în scenă la Apollo111, după ce teatrul a fost închis peste un an din cauza măsurilor impuse de pandemia COVID-19. În această primăvară, Apollo111 a cerut ajutorul publicului într-o campanie de strângere de fonduri. Spectatorii pot dona 2 euro prin SMS la 8846 ca să susţină funcţionarea spaţiului cultural.

Cassandra este un proiect co-finanţat de AFCN.

Vanner este un colectiv de creatori de teatru din România şi Irlanda, format în Marea Britanie în 2014. Crescând idei şi proiecte artistice inovatoare, Vanner vorbeşte oamenilor prin intermediul unui teatru provocator, proaspăt, actual, accesibil.

Leta Popescu (n. 1989) este regizoare de teatru ce activează pe scenele din România începând cu anul 2013. Montează în teatrele naţionale din Timişoara, Cluj, Craiova, Târgu Mureş, lucrând  concomitent la Reactor-Cluj, Fabrica de Pensule, Zug.zone, Teatru3G-Târgu Mureş, Replika-Bucureşti. Este interesată de dramaturgia autorilor contemporani şi îşi creează propriile proiecte regizoarale, cum ar fi „De la proză la spectacol” şi trilogia „Colaj”. În spectacolele sale, abordează teme ale prezentului, fără a face un tip de teatru militant, ci încercând să depisteze vibraţiile lumii trăite împreună cu echipa artistică. Spectacolele Letei Popescu sunt selectate pe parcursul anilor în festivaluri importante din ţară, între care Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti, FEST-FDR Timişoara, Festivalul de Teatru Nou Arad, Festivalul de Teatru Scurt Oradea, Festvalul de Teatru Piatra Neamţ şi Festivalul Temps d’Images Cluj.

Denisa Nicolae este actriţă, traducătoare, producător şi membru fondator al Asociaţiei Culturale Vanner Collective. Poate fi văzută în spectacolele „Lungs” (Teatrul Act), „Tot ce-i minunat în lume” (Unteatru), „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons” (Unteatru), „Monster” (Centrul de Teatru Educaţional Replika), MASCULIN (Unteatru). Din 2016, iniţiază alături de Asociaţia Vanner Collective campanii de conştientizare şi informare pe teme precum igiena mintală, libertatea de exprimare, bullying-ul şi masculinitatea toxică. Denisa e interesată de proiecte interactive şi interdisciplinare; caută poveşti puternice în texte de teatru contemporan, proaspăt şi actual, în care povestea este spusă în cel mai onest mod cu putinţă.

Mihaela Velicu (n. 1988) este actriţă născută în Constanţa. A absolvit cursurile Facultăţii de Teatru UNATC „I. L. Caragiale”, secţiunea Arta Actorului în 2012 şi cele de Masterat, în cadrul aceleiaşi facultăţi, în 2014. A debutat în teatrul profesionist în 2011 în spectacolul „Avalanşa” a lui Radu Afrim la Teatrul Naţional din Bucureşti. A juca roluri atât în teatrele naţionale (Lady Anne, „Richard III”, regia Di Trevis, Teatrul Tony Bulandra Targovişte), cât şi în teatrul independent („Ziua în care a dispărut soarele”, regia Iris Spiridon, la Teatrul Apollo111). În prezent, poate fi urmarită la Teatrul Dramaturgilor în două spectacole, „Mobilă şi Durere” şi „Steaua fără nume”, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, „Două liniuţe”, regia Lia Bugnar, la Teatrul Metropolis.

Tudor Prodan (n. 1986) profesează, din 2009, ca scenograf freelancer şi visual artist atât în teatrul independent, cât şi în cel de stat. Pe proiectele de scengrafie a colaborat cu mai mulţi regizori între care Radu Iacoban, Radu Afrim, Vlad Massaci, Florin Piersic Jr.  Are la activ două expoziţii de grafică şi a semnat visual-ul mai multor spectacole dintre care „In event of Moone disaster” (unteatru), „Viaţa şi moartea lui Richard al doilea” (Teatrul Mic Bucuresti), „Creştini” (Teatrul Regina Maria Oradea). A primit două premii pentru scenografie în cadrul Maratonului de teatru independent pentru spectacolul „Menajeria de sticlă” (Point) - regia Alexandra Penciuc şi „Bad talks” (unteatru) - regia Radu Iacoban, în cadrul Undercloud 2019.

Mihai Dobre (n.1970) este compozitor şi membru fondator al grupului Şuie Paparude. A semnat muzica şi editarea premiilor speciale TIFF/2002-2011, muzica şi editarea premiilor Gopo/2009-2021 şi muzica filmelor Sarajevo- Museum of Broken Relationships (scurtmetraj)/2009, Love Building/2010 şi Un alt Love Building/2012, regia Iulia Rugină. A realizat compoziţia muzicală şi conceptul de sound design al instalaţiei IQOS World- Network of Emotions din cadrul Romanian Design Week 2021. Din 2015, creează şi muzică pentru spectacolul de teatru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.