Ateliere de limbă elfă şi de bandă desenată cu Vlady, vampirul mâncător de usturoi, jocuri şi cele mai recente lansări de la Nemira, Paladin, Crime Scene Press, Millennium Press, Tritonic vor fi la târgul de carte SF&Fantasy Final Frontier, a şaptea ediţie, organizat la Universitatea Dimitrie Cantemir, pe 24 şi 25 martie, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Final Frontier lansează provocarea #BibliotecăpeMarte. La această ediţie, entuziasmaţii de reuşita lui Elon Musk -  după ce a reuşit să lanseze racheta Falcon Heavy, considerată cea mai puternică din lume, la bordul căreia se afla un automobil -, sunt invitaţi să aleagă volumele, obiectele fanart, jocurile şi figurinele pentru viitoarea bibliotecă a Planetei Roşii. 

La târg vor fi cărţi recent lansate, dar şi volume clasice SF&Fantasy, reduceri şi pachete-cadou de la editurile Nemira, Paladin, Crux Publishing, Crime Scene Press, Millennium Press, Tritonic, Pavcon, Herg Benet şi cărţi în limba engleză de la Books Express.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În cele două zile ale evenimentului, între orele 11.00 şi 19.00, vizitatorii vor găsi imprimante 3D de la Researchx pentru demonstraţii scifi. Pasionaţii de aventură vor putea participa la ateliere de limbă elfă şi obiecte handmade din Comitat realizate de fanclubul Tolkien. 

Board games şi figurine inspirate de cele mai îndrăgite poveşti fantasy, precum şi comicsuri şi reviste de benzi desenate de la Supererou.ro, 501st Legion - Romanian Outpost - legiunea de soldaţi ai Imperiului în frunte cu Darth Vader care sunt gata să-ţi testeze puterea Forţei cu numeroase probe şi jocuri cu premii sunt alte oferte la târg. 

Intrarea este liberă. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.