Majoritatea copiilor cu vârste între 6 şi 11 ani din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) au acasă un obiect care generează deşeuri electronice iar 70% dintre copii nu au auzit de conceptul de deşeuri electronice, arată un studiu realizat de Cartoon Network. 7,3 miliarde de jucării electronice (seturi de curse auto, trenuri electrice, jucării muzicale, păpuşi vorbitoare, drone etc.) sunt aruncate anual, adică în medie o jucărie pe fiecare cap de locuitor al Planetei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit ONU, deşeurile electronice (e-deşeuri) reprezintă fluxul de deşeuri menajere cu cea mai rapidă creştere din lume, producţia urmând să ajungă la 82 de milioane de tone pe an la nivel global până în 2030, incluzând articole precum telefoane mobile, laptopuri, playere MP3, prize şi baterii. Având în vedere că deşeurile electronice afectează din ce în ce mai mult vieţile oamenilor din întreaga lume, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră deşeurile electronice „următoarea ameninţare în creştere la adresa mediului”, Cartoon Network a încheiat un parteneriat cu Envision Racing pentru a lansa o campanie pe mai multe platforme la nivelul regiunii EMEA în vederea informării, implicării şi responsabilizării copiilor cu privire la deşeurile electronice.

Deşeurile electronice reprezintă un subiect foarte relevant pentru publicul Cartoon Network, deoarece au un impact din ce în ce mai mare asupra vieţii copiilor. Ca nativi digitali şi tehnologici, electronicele joacă un rol fundamental în viaţa lor de zi-cu-zi. Toţi copiii din lume se pot raporta la deşeurile electronice, jucăriile fiind o sursă masivă: 7,3 miliarde de jucării electronice (seturi de curse auto, trenuri electrice, jucării muzicale, păpuşi vorbitoare, drone etc.) sunt aruncate anual. Asta înseamnă în medie o jucărie pe fiecare cap de locuitor al Planetei!

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Rezultatele studiului arată că:

Majoritatea copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani susţin că au auzit de deşeurile electronice, dar, în realitate, puţini (30%) ştiu ce înseamnă. 

Copiii din Polonia (47%), Turcia (37%) li Africa de Sud (28%) sunt mai familiarizaţi cu problema deşeurilor electronice decât cei din Marea Britanie (19%) şi Franţa (17%)

Copiii din Polonia (81%) sunt mai înclinaţi să asocieze conceptul de deşeuri electronice cu definiţia corectă faţă de alte pieţe; Marea Brietanie (26%) şi Franţa (19%) sunt sub medie

Majoritatea copiilor (87%) au acasă cel puţin un obiect care generează deşeuri electronice, jucăriile, căştile şi tabletele fiind principalele trei surse

Mulţi copii spun că depozitează acasă sau aruncă deşeurile electronice, ceea ce evidenţiază nevoia de educaţie.

Sondajul de cercetare primară a fost realizat pe platforma Quantilope, 23 august; dimensiunea eşantionului n=1 500, Audienţa: Copii în vârstă de 6-11 ani; Pieţe: Marea Britanie, Africa de Sud, Franţa, Turcia şi Polonia.

Ca răspuns la aceste date, Cartoon Network a lansat o campanie ce vizează sensibilizarea şi înţelegerea prin conţinut nou, amuzant, uşor de înţeles şi stimulativ, conceput pentru a încuraja acţiunea prin intermediul provocărilor Campionilor Climei pe tema deşeurilor electronice, videoclipuri informative, chestionare şi trivia.

Noul conţinut video al Campionilor Climei de la Cartoon Network privind deşeurile electronice va fi difuzat la Cartoon Network şi include un videoclip „Ghid privind deşeurile electronice”, care explică ce sunt deşeurile electronice, de ce reprezintă o problemă importantă şi elementele de bază privind modul în care putem contribui la rezolvarea acesteia.

Cartoon Network va difuza, de asemenea, spoturi promoţionale privind deşeurile electronice, explicând problemele legate de deşeurile electronice, alături de un îndemn cu privire la modul în care copiii se pot implica în combaterea acestora, şi va distribui săptămânal materiale pe canalele sale de socializare şi YouTube, pentru a contribui la creşterea gradului de conştientizare asupra problemei şi la transmiterea mesajelor-cheie privind deşeurile electronice.

În plus, copiii pot găsi conţinut nou, distractiv şi informativ privind deşeurile electronice atât în aplicaţia Campionii Climei de la Cartoon Network, cât şi pe website. Acestea includ noi provocări privind deşeurile electronice, noi cunoştinţe şi curiozităţi despre deşeurile electronice, noi chestionare, noi carduri de vot şi videoclipuri cu copii reali care vorbesc despre problema deşeurilor electronice.

Printre numeroasele provocări privind deşeurile electronice disponibile se numără „Misiunea de salvare a dispozitivelor”, în cadrul căreia copiii îşi verifică locuinţele pentru a găsi dispozitive electronice vechi care pot fi reciclate, provocarea „Fără fire încrucişate”, care implică îngrijirea încărcătoarelor prin prevenirea deteriorării cauzate de încurcăturile de fire şi provocarea „Numere de telefon!”, în cadrul căreia copiii numără telefoanele mobile existente în locuinţele lor, inclusiv cele nefolosite.

Monika Oomen, VP Brand, Communications and Digital Content Strategy, la Warner Bros Discovery, declară: „Deşeurile electronice prezintă un subiect extrem de relevant pentru copii, însă studiul nostru indică un decalaj notabil între intenţiile şi acţiunile lor, în primul rând din cauza lipsei de cunoştinţe privind metodele adecvate de eliminare ale deşeurilor. Este încurajator să fim martorii capacităţii de acţiune a copiilor, iar obiectivul nostru este să îi ajutăm să transforme intenţiile lor în acţiuni semnificative.”

Iniţiativa Campionii Climei de la Cartoon Network îi responsabilizează şi îi inspiră pe cei mici să ia măsuri şi să ajute mediul înconjurător. Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani pot deveni Campioni ai Climei asumându-şi provocări zilnice şi făcând împreună o diferenţă semnificativă. Colaborarea cu echipa de curse, ce este acum campioană mondială – Envision Racing, subliniază angajamentul Cartoon Network de a educa minţile tinere.

Cartoon Network extinde şi mai mult iniţiativa „Campionii Climei” prin integrarea acesteia în Cartoon Network Game On! Prin intermediul gamificării pe Roblox, abordarea provocărilor legate de deşeurile electronice este disponibilă în Metaverse. După cum s-a anunţat anterior, Cartoon Network şi Envision Racing au lansat un mini-joc Climate E-Racers, care permite jucătorilor să se întreacă în vehicule personalizate cu deşeuri electronice colectate în joc, îndeplinind pe parcurs provocările Climate Champions. Încorporarea Provocărilor Climatice privind deşeurile electronice asigură faptul că acest mesaj esenţial ajunge la copii în timpul jocului lor. Lansat în luna mai, Climate E-Racers a acumulat deja un milion de vizite.

Ca parte a programului Envision Racing Race Against Climate Change (Cursa împotriva schimbărilor climatice), echipa îşi propune de mult timp să încurajeze fanii să contribuie la salvarea Planetei, concentrându-se recent pe problema în creştere a deşeurilor electronice. În 2023, echipa a prezentat prima maşină de curse din lume, complet manevrabilă, fabricată în întregime din deşeuri electronice, pentru a evidenţia problema din ce în ce mai mare la nivel mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.