Spectacolul de balet pentru copii "Albă ca zăpada şi cei şapte pitici", de Cornel Trăilescu, va fi reluat sâmbătă, de la ora 11.00, la Opera Naţională Bucureşti.
Coregrafia poartă semnătura lui Francisc Valkay, iar scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu.
"Consider că educaţia muzicală şi drumul muzical încep din copilărie, însă cu obligaţia de a da copilului piesele pe care le agreează şi le înţelege. Asta presupune un limbaj special, atractiv. Cum se poate explica faptul că basmele, cu lumea lor mirifică, exercită şi astăzi o forţă de atracţie irezistibilă? Să fie oare pentru că întâmplările şi eroii lor reprezintă de fapt proiecţii simbolice în fantastic ale unor năzuinţe dintru-nceput ale umanităţii? Oricum, basmele trăiesc, şi nu numai pentru că celor mici le place să le asculte, ci şi pentru că celor mari le place să le povestească. Ele ne vrăjesc la fel, indiferent de vârstă", spuen compozitorul Cornel Trăilescu despre spectacolul de pe scena Operei Naţionale Bucureşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Una dintre cele mai cunoscute poveşti pentru copii, "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici" a fraţilor Grimm a fost publicată, într-o primă versiune, în 1812, iar apoi în 1854, în varianta finală.
Oglinda fermecată, mărul otrăvit, sicriul din sticlă, personaje precum regina cea rea sau cei şapte pitici sunt detalii din poveste care au pătruns, de-a lungul timpului, în imaginarul colectiv, inspirând nenumărate producţii artistice aşa cum sunt, spre exemplu, spectacolul din 1912, de pe Broadway (unde piticii primesc, pentru prima dată, nume) şi filmul "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici"”, din 1937, al lui Walt Disney, care, ca şi povestea originală, a stat la baza unui număr impresionant de creaţii artistice, printre care şi producţiile de balet.
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti sau online. Programul casei de bilete: luni - duminică între orele 10.00 - 13.00 şi 14.00 - 19.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.