Spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?”, în regia lui Andrei Măjeri, din data de 23 februarie, ora 19.30, se va juca în prezenţa scriitorului Édouard Louis, autorul romanului cu acelaşi titlu care a stat la baza transpunerii scenice.
Cu această ocazie, Teatrul Metropolis iniţiază un dialog direct cu Édouard Louis, moderat de Mihaela Michailov, dramaturga spectacolului, critic de arte performative, educatoare culturală, conferenţiar în cadrul UNATC „I.L.Caragiale”, căreia i se va alătura echipa artistică. Dialogul va avea loc în limba engleză.
Evenimentul este dedicat publicului aflat în sală şi îşi propune să reflecteze asupra temelor recurente literaturii lui Édouard Louis, reprezentate şi în producţia Teatrului Metropolis: forţa revelatoare a ficţiunii sau privilegiul celor puţini de a-şi povesti viaţa, revizitarea afectivă şi critică a copilăriei, glisarea între euri parţiale şi afirmarea deplină a identităţii, negocierea cu figura autoritară a tatălui, dar şi cu prezenţa confuză a mamei, hegemonia şi obsesia masculinităţii ca regulă a lumii, denunţarea inechităţilor sociale şi a politicilor opresive, refugierea în alcool şi singurătate, influenţa violenţei, a sărăciei, a invizibilităţii sistemice asupra existenţelor individuale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Scriitor emergent şi una dintre cele mai puternice prezenţe ale lumii literare franceze, Édouard Louis s-a născut în 1992, în comuna Hallencourt, din nordul Franţei. A debutat rapid cu romanul „En finir avec Eddy Bellegueule”, în 2014, apreciat pentru meritele sale literare şi tradus în douăzeci de limbi. Naraţiunea edificatoare privind mediul familial, social şi politic prezentat anunţă apariţia unei voci literare necesare, descoperită fără întârziere de regizorii de teatru interesaţi de textele contemporane şi de problematicile prezentului. Édouard Louis publică cu consecvenţă scrieri noi (în 2016, „Histoire de la violence”; în 2018, „Qui a tué mon père”; în 2021, „Combats et métamorphoses d'une femme” şi „Changer: méthode”; în pregătire „Monique s'évade”) al căror nucleu rămâne explorarea angajată a identităţii, a marginalităţii, a determinismului social, a izolării unor categorii umane şi sociale vulnerabile. Gândirea şi scriitura sa dură, poetică, eliberatoare s-au dezvoltat sub influenţa lui Pierre Bourdieu, Peter Handke, James Baldwin, Ocean Vuong, Didier Eribon, Hervé Guibert, Tash Aw, Simone de Beauvoir, Jean-Paul Sartre.
„Cine l-a ucis pe tata?” urmăreşte relaţia complexă dintre un tată şi fiul lui, punctele de intersecţie şi de diferenţă ale istoriei lor comune. Într-un sat dezindustrializat din nordul Franţei, la periferia bunăstării şi în lipsa oricăror perspective de a transcende concretul împovărător pe care îl împart, tatăl şi fiul descoperă ce pot şi, mai ales, ce nu pot mărturisi despre sine, despre ei împreună, despre ei şi lume, despre noi şi despre prezent.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Adelin Tudorache, Alex Iezdimir, Eduard Chimac, Hunor Varga, Iustin Danalache, Vlad Ionuţ Popescu; spaţiul scenic este gândit de scenograful Adrian Balcău, coregrafia semnată de Andrea Gavriliu, univers sonor de Adrian Piciorea, pregătire muzicală de Alexandra Ştefan.
Următoarele reprezentaţii, programate în datele de 1, 2, 16 şi 17 martie; 8, 9 şi 10 mai, au fost epuizate. Biletele pot fi rezervate şi achiziţionate de la casa de bilete a Teatrului Metropolis, Str. Mihai Eminescu, nr. 89, deschisă de luni până duminică, între orele 10:00 şi 20:00, sau online, accesând site-ul www.teatrulmetropolis.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.