Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă ”CulturMedia”, afiliată la CNS Cartel Alfa, protestează faţă de ultimele reglementări legislative despre care afirmă, miercuri, că afectează grav demnitatea salariaţilor din sistemul muzeal românesc. Sindicaliştii anunnţă proteste, începând din 15 ianuarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ignorând toate principiile din Codul Muncii şi din Legea salarizării unitare, privind egalitatea de şanse, performanţele profesionale şi competenţele, Guvernul României a “reuşit” ca, prin OUG adoptată pe 28 decembrie 2023, salariul unui specialist debutant, în perioada de probă, în muzeele din sistemul de învăţămant să fie mai mare decât cel al unui specialist cu grad maxim din toate muzeele din România. Cu alte cuvinte, salariul unui debutant angajat ieri va fi mai mare decât al celor mai reputaţi specialişti din muzeele de mare tradiţie din România”, au transmis, miercuri, sindicaliştii într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, ”diferenţa între un specialistii aflat pe acelaşi grad este mai mare de 1500 de lei, în favoarea specialiştilor din sistemul de învăţământ”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Mai mult decât atât, cu cinism, Guvernul României, afirmă în Nota de Fundamentare a OUG următoarele: «Adoptarea acestor măsuri asigură respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, în sensul că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să fie acelaşi pentru tot personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii de muncă, indiferent de instituţia şi autoritatea publică în care îşi desfăşoară activitatea». În conformitate cu Legea nr. 311 din 8 iulie 2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, muzeele sunt instituţii publice de cultură, aflate în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia anunţă că vor solicita Avocatului Poporului sesizarea CCR privind constituţionalitatea articolelor referitoare la muzee, va acţiona în judecată Guvernul României, având în vedere şi decizia ICCJ nr. 80/11.12.2023 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

”În paralel cu aceste acţiuni, în toate muzeele din România vor avea loc acţiuni de protest începând cu data de 15 ianuarie 2023, Ziua Culturii Române. Până la remedierea situaţiei vom înceta orice acţiuni cu publicul care presupun educaţie şi pedagogie muzeală în cadrul programului “Şcoala Altfel” (ghidaje, lecţii deschise, alte activităţi de educaţie muzeală). De asemenea, specialiştii din muzeele publice nu vor mai desfăşura acţiuni de cercetare arheologică preventivă în vederea descărcării de sarcină arheologică, nu vor mai participa la organizarea de expoziţii naţionale şi internaţionale, considerând că toate acestea pot fi desfăşurate cu succes doar de muzeele din sistemul de învăţământ sau de restul categoriilor profesionale din domeniul Cultură pentru care se aplică prevederile actualei OUG”, anunţă sindicaliştii.

”Totodată, pe data de 15 ianuarie 2024 va fi organizat un protest în faţa Bibliotecii

Naţionale din Bucureşti în intervalul 11:00 – 13:00 şi vor fi pichetate sediile muzeelor din

teritoriu. Şi nu în ultimul rând, ne vom adresa Comisiei Europene şi tuturor organismelor profesionale internaţionale, pentru a fi adus la cunoştinţă modul în care Guvernul României a înţeles “să asigure respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii”, pentru a cita din Nota de Fundamentare a OUG adoptată la finalul anului 2023”, mai arată sindicaliştii.

Aceştia cer Guvernului României adoptarea ”fără întârziere a unei Ordonanţe de urgenţă prin care să fie remediată “palma” fără precedent aplicată pe obrazul întregului sistem muzeal din România şi prin care să fie corectate diferenţele mari de salarizare pentru întreg personalul muzeal”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.