Volumul „Simfonia mută”, recent apărut în colecţia „Fiction Ltd” a Editurii Polirom, va fi lansat miercuri, începând cu ora 18.00, pe paginile de Facebook Editura Polirom: facebook.com/polirom.editura şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu: facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu.
Invitaţi, alături de autor: Bogdan Creţu şi Marius Miheţ. Moderează: Adrian Mureşan
Realismul magic al nuvelelor şi povestirilor din Simfonia mută, potopit câteodată de note de fantastic şi absurd, nu se desfăşoară nici o clipă în gol: el are întotdeauna o acoperire psihologică şi, de ce nu, mitologică. Importante nu sunt atât întâmplările, cât atmosfera şi, mai cu seamă, mulţimea personajelor ce bântuie paginile cărţii. Ele vor rămâne mult timp în memoria cititorului fiindcă o parte din acestea sunt, de fapt, arhetipuri. De aici şi nota de fantastic, precum şi grotescul sau umorul absurd. Izvorând din inconştient, ele parcă vin din interiorul peşterii lui Platon, contaminând şi transfigurând prin trăirile lor tulburi contingentul. Cadrul e cât se poate de real sau chiar hiperreal pe alocuri, recognoscibil în multe pagini, personajele însă, în ciuda conturului lor realizat cu precizie aproape chirurgicală, par scăpate de la balamuc, având aerul unor năluci proaspăt ieşite pe poarta propriului infern existenţial.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ironică uneori, neaşteptat de tragică alteori, „Simfonia mută” este tocmai cea care, paradoxal, dă glas celor mai ascunse gânduri şi sentimente ale fiecăruia dintre noi, iar glasurile care răzbat dinăuntrul ei nu sunt altceva decât expresii vii ale tumultului nostru interior ce ne bulversează, adesea, conştiinţa. În acest sens, fiecare povestire este, mai mult decât orice altceva, o oglindă când limpede, când dureros de contorsionată a existenţei noastre în lume.
Nichita Danilov (n. 1952) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European şi colaborator permanent al cotidianului Ziarul de Iaşi. În 2004 a fost decorat cu Ordinul „Cavaler al Artelor” Clasa A, acordat de preşedinţia României. Prezent în antologii de poezie din ţară şi în reviste şi publicaţii din străinătate. Dintre volumele publicate: „Fântâni carteziene” (1980, Premiul USR); „Arlechini la marginea câmpului” (1984); „Mirele orb” (1995, Premiul pentru poezie al USR, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); „Centura de castitate” (2007, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu”, Premiul de excelenţă al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, Premiul USR); „Imagini de pe strada Kanta” (2011, Premiul revistei Observator cultural); „Portrete fără ramă” (2012, Premiul pentru cea mai bună carte a anului dat de ARIEL); „Recviem pentru ţara pierdută” (2016, Premiul USR - Filiala Iaşi); De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă (2020). De acelaşi autor, la Editura Polirom: Nouă variaţiuni pentru orgă (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); „Tălpi. Şotronul” (2004, Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi); „Locomotiva Noimann” (2008, Marele premiu al revistei Poesis, Premiul pentru Proză al revistei Argeş, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi); „Ambasadorul invizibil” (2010, 2018); „Omul din eprubetă” (2021, Premiul pentru proză al Revistei Ateneu, Premiul Scriitorul lunii aprilie 2020, acordat de USR cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.