National Geographic Wild găzduieşte în luna iulie a 10-a ediţie anuală Sharkfest, o serie de programe dedicate unuia dintre cei mai fascinanţi prădători ai naturii. Este cea mai captivantă şi mai amplă ediţie de până acum, cu peste 40 ore de programe în care uneori adevărul se dovedeşte a fi mai ciudat decât însăşi ficţiunea. Sharkfest debutează sâmbătă cu premiera documentarului "Fălci versus bărci", de la ora 19.00, urmată de programul "Pui de rechin", de la ora 20.00.
Sharkfest aduce sub lumina reflectoarelor informaţii ştiinţifice despre rechini, oferind publicului o mai bună înţelegere a celui mai impresionant prădător al oceanului, dezvăluind în acelaşi timp adevărata sa frumuseţe, putere şi mister.
Cele 17 programe ce vor avea premiera pe parcursul lunii iulie, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 19.00, vor prezenta date ştiinţifice captivante şi imagini uimitoare cu peste 15 specii diferite de rechini din întreaga lume, inclusiv Insulele Galapagos, Costa Rica, Australia, Hawaii, Africa de Sud, Maldive, California, Massachusetts, Maine, Florida şi multe altele.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ceea ce face ca ediţia din acest an să fie specială şi diferită de orice alt bloc de programe de până acum este mixul desăvârşit de informaţii ştiinţifice sub semnătura unor cercetători de top şi imagini spectaculoase surprinse de unii dintre cei mai buni videografi oceanici din domeniu.
"Fălci versus bărci" prezintă comportamentul rechinilor în momentul apropierii lor de ambarcatiunile plutitoare pe apă. O sumedenie de videoclipuri virale cu rechini albi care atacă bărci cu furie au făcut înconjurul lumii pe internet. De ce fac asta este răspunsul la care vor încerca să răspundă Dr. Dr. Mike Heithaus şi Ph.D. Sara Casareto în această serie documentară.
Din acest bloc de programe fac parte şi documentarul "Pui de rechin" în cadrul căruia sunt prezentate specii diferite de rechini, dinainte de a se naşte şi până în primele luni de viaţă învăţând cum să evite pericolul, să găsească adăpost şi să vâneze şi seria "Când rechinii atacă" (şase episoade), care investighează ascensiunea atacurilor rechinilor din America de Nord. Oamenii de ştiinţă vor investiga ce cauzează creşterea alarmantă a întâlnirilor cu oameni şi rechini prin relatări de primă mână, descoperind indicii şi detalii care vor dezvălui misterul din spatele vârfului terifiant al atacului de rechin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.