Noul an aduce la Disney+ un serial original poliţist - "Bun venit la Chippendales", comedii britanice - "Extraordinar", filmul "Amsterdam" cu o distribuţie de excepţie şi două noi seriale de animaţie pentru adulţi "Koala Man" şi "Micul Diavol". Revin, de asemenea, noi sezoane din serialele "Băieţii răi din rezervaţie", "Războiul stelelor: Lotul rău".
Serviciul de streaming Disney+ este casa filmelor şi serialelor de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic şi Star, şi găzduieşte în exclusivitate producţiile originale Disney+.
Toate acestea + multe altele la preţul de 29.99 lei pe lună.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Disponibilitatea conţinutului poate varia şi se poate schimba de la o ţară la alta.
"Bun venit la Chippendales", serial original Disney+, din 11 ianuarie
O poveste infracţională reală, „Bun venit la Chippendales” prezintă scandaloasa viaţă a lui Somen „Steve” Banerjee, un imigrant indian care a devenit neaşteptatul fondator al celui mai mare imperiu de dansatori din lume… şi nu a lăsat nimic să-i stea în cale.
"Amsterdam", din 4 ianuarie
"Amsterdam", de la apreciatul regizor David O. Russell, este o epopee originală a crimei despre trei prieteni apropiaţi care se află în centrul unuia dintre cele mai şocante comploturi secrete din istoria Americii. Petrecută în anii 1930, această poveste fascinantă şi complexă îmbină strălucit faptele istorice cu ficţiunea pentru o experienţă cinematografică satisfăcătoare. Cei trei prieteni ai nucleului poveştii sunt un medic şi un avocat, ambii veterani din Primul Război Mondial răniţi în luptă, şi asistenta care i-a îngrijit pe amândoi la un spital din Belgia. Trioul a încheiat un pact la Amsterdam şi a jurat să fie mereu alături unul pentru celălalt. Ani mai târziu, se reunesc la New York, unde sunt acuzaţi pe nedrept de o crimă şi, fără să vrea, ajung să facă parte dintr-o conspiraţie globală.
"Extraordinar", serial original Disney+, din 25 ianuarie
Bun-venit într-o lume în care toţi cei peste 18 ani capătă o superputere. Mai puţin Jen, care are 25 de ani şi simte că lumea i-a luat-o înainte. Din fericire, colegii ei de apartament, Carrie, Kash şi un vagabond misterios, n-o lasă să-şi plângă de milă la nesfârşit. Rătăcită într-o lume mare şi bulversantă şi înarmată cu un strop de speranţă şi multă disperare, Jen încearcă să-şi găsească posibila superputere, o odisee în care s-ar putea să descopere bucuria de a fi doar oarecum normală.
"Atlanta", sezonul 4, din 28 decembrie
Sezonul 4 îi prezintă pe „Earn” (Donald Glover), „Alfred 'Băiatul cu Ziarul' Miles” (Brian Tyree Henry), „Darius” (LaKeith Stanfield) şi „Van” (Zazie Beetz) înapoi în oraşul lor natal. Dar întrebare este: s-a schimbat Atlanta ori s-au schimbat ei? Serialul „Atlanta” este produs de Donald Glover, Stephen Glover, Hiro Murai, Stefani Robinson, Paul Simms, Dianne McGuingle şi FX Productions.
"Apărătorii Teritoriului", din 13 ianuarie
Filmat parţial de populaţia Uru-eu-wau-wau de-a lungul mai multor ani, „Apărătorii Teritoriului” oferă un portret autentic al vieţii şi luptei de zi cu zi a comunităţii indigene în Amazonul brazilian. Cu o cinematografie impresionantă care prezintă peisajul dramatic şi sunetele bogate, filmul introduce publicul adânc în preţiosul ecosistem pe care ei luptă să-l protejeze. De când Uru-eu-wau-wau au fost contactaţi pentru prima oară de guvernul brazilian în 1981, teritoriul lor a devenit o insulă de junglă verde înconjurată de ferme şi de ranch-uri - rezultatul a patru decenii de defrişări ilegale. Comunitatea a avut de-a face cu incursiuni distructive pentru mediu, adesea violente, în teritoriul lor suveran ale străinilor care vor să exploateze zona. Incursiunile de tăieri ilegale şi defrişările au devenit tot mai frecvente şi mai neruşinate de-a lungul timpului.
"Războiul Stelelor: Lotul rău", Sezonul 2, din 4 ianuarie
Au trecut câteva luni de la evenimentele de pe Kamino, iar Lotul Rău îşi continuă călătoria prin Imperiu, după prăbuşirea Republicii. Se vor întâlni cu prieteni şi duşmani, atât noi cât şi cunoscuţi, acceptând diverse misiuni ca mercenari, ajungând în locuri noi neaşteptate şi periculoase.
"Idina Menzelk: Drumul către scenă", documentar original Disney+, din 20 ianuarie
Cariera de succes a Idinei Menzel, îndrăgita laureată a Premiilor Tony, include roluri de neuitat pe Broadway, dar şi rolul legendar al Elsei în animaţia Disney „Regatul de gheaţă”. Totuşi, încă nu a reuşit să-şi împlinească unul dintre visuri, acela de a concerta la Madison Square Garden în oraşul ei natal, New York. Disney Branded Television şi Ideal Partners vă prezintă acest documentar optimist şi plin de inspiraţie despre Idina Menzel, aşa cum n-aţi mai văzut-o până acum. În Idina Menzel: Drumul către scenă, de-a lungul unui turneu naţional epuizant de 16 spectacole, regizoarea Anne McCabe o urmăreşte pe Menzel jonglând între rolul de mamă şi cel de artist care se pregăteşte să-şi împlinească în sfârşit visul. Unele scene conţin efecte stroboscopice şi pot afecta telespectatorii care suferă de fotosensibilitate.
"Dacă pereţii ar cânta", documentar original Disney+, din 6 ianuarie
Timp de peste 90 de ani, Studioul Abbey Road a fost în centrul industriei muzicale. În acest film personal despre amintiri şi descoperiri, Mary McCartney ne călăuzeşte prin nouă decenii pentru a vedea şi trăi magia creatoare datorită căreia studioul a devenit cel mai faimos şi longeviv din lume. De la muzică clasică la pop, de la muzică de film la hip-hop, Dacă pereţii ar cânta explorează amploarea, diversitatea şi ingenuitatea Studioului Abbey Road.
"Koala Man", serial original Disney+, din 9 ianuarie
„Koala Man” urmăreşte povestea lui Kevin, un tată între două vârste cu o identitate oarecum secretă, a cărui unică superputere este pasiunea arzătoare pentru respectarea regulilor şi pentru eradicarea micilor delicte din oraşul Dapto. Deşi seamănă cu oricare altă suburbie australiană, forţe ale răului, atât cosmice cât şi omeneşti, abia aşteaptă să-i lovească pe daptonienii neştiutori. Decis să facă ordine în oraşul său natal şi, deseori, angrenându-şi rudele deja frustrate în aventurile sale, Koala Man este pregătit. El va face orice este necesar pentru a învinge genii criminale, ororile supranaturale sau, mai rău, ticăloşii care nu-şi scot tomberoanele în stradă în ziua prestabilită.
"Micul Diavol", serial original Disney+, din 18 ianuarie
La 13 ani după ce Satana a lăsat-o însărcinată fără voia ei, o mamă şi Anticristul, fiica sa, încearcă să ducă o viaţă obişnuită în Delaware. Cele două au mereu probleme cu forţe monstruoase, inclusiv cu Satana, care îşi doreşte tutela sufletului fiicei sale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.