Sculptura „Sărutul” de Constantin Brâncuşi, din Cimitirul Montparnasse, a fost clasată monument istoric şi nu va ajunge în Rusia, decizie care pune capăt luptei în instanţă dintre moştenitorii Tatianei Rachevskaïa şi statul francez, scrie Le Figaro.
Descendenţii exilatei ruse, decedată în 1910, cereau statului francez să poată dispune de operă şi să o vândă. În timp ce dosarul era deschis de zece ani, decizia a fost dată pe 2 iulie şi fără apel. Sculptura, ridicată pe mormântul Tatianei Rachevskaïa acum un secol, nu va părăsi Cimitirul Montparnasse.
Cazul a început în 2005 atunci când Guillaume Duhamel, negustor de artă din Paris, se interesează de această operă a lui Constantin Brâncuşi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Comandată de logodnicul ei pentru suma modică de 200 de franci în 1910 unui artist, pe atunci necunoscut marelui public, lucrarea „Sărutul” a fost aşezată pe mormântul Tatianei Rachewskaia, rusoaică exilată în vârstă de 23 de ani. În acelaşi timp cu renumele creatorului ei, valoarea sculpturii a crescut în timp. Până în punctul în care un expert anonim a estimat-o recent între 40 şi 50 de milioane de euro.
De aceea Guillaume Duhamel i-a găsit şi i-a contactat pe moştenitorii defunctei. Aceştia din urmă au făcut rapid demersuri necesare pentru exportarea sculpturii în Rusia şi în 2006 a fost depusă o cerere la Ministerul Culturii cu scopul de a obţine un certificat de soatere de pe teritoriu. Statul francez s-a opus şi a înregistrat rapid sculptura monument istoric pentru a evita vânzarea ei. Pe acest argument s-au bazat moştenitorii Tatianei Rachewskaïa, precizând că opera nu a fost realizată pentru mormânt, ci în 1909, cu doi ani înainte de decesul tinerei.
Din 2018, sculptura a fost pusă la adăpost, acoperită cu o cutie din lemn, instalată de moştenitori. În decembrie 2020, ca urmare a unui hotărâri a Curţii Administrative de Apel din Paris, descendenţii au încercat să o recupereze ceea ce consideră ei proprietatea lor, fără succes însă. La începutul anului, sculpturii i-a fost retras titlul de monument istoric de justiţia franceză. Din fericire pentru oraşul Paris, saga Brâncuşi a continuat.
Pe 2 iulie, Consiliul de Stat a deliberat, punând capăt dezbaterii cu privire la viitorul sculpturii. Decizia în justiţie a fost luată ţinând cont de natura inseparabilă a operei, care a fost achiziţionată special pentru mormânt. „Sărutul” face parte integrantă dintr-un edificiu indivizibil care constituie un monument funerar. Din punct de vedere juridic, ansamblul este considerat un imobil, statul francez fiind deci singurul factor de decizie pentru a-l înscrie în categoria monumente istorice. Opera artistului român Constantin Brâncuşi nu va putea fi desprinsă de pe piatra funerară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.