Scriitorul american Tom Wolfe, autor al best-seller-ului "The Bonfire of the Vanities" şi figură a "noului jurnalism", a murit luni la New York, la vârsta de 88 de ani, a confirmat marţi editura care îl reprezintă, citată de AFP.
"Regretăm să aflăm că Tom Wolfe a murit", a confirmat editorul Picador. "A fost unul dintre cei mai mari iar cuvintele sale nu vor muri niciodată".
Autorul a zeci de eseuri şi romane, cunoscut pentru apariţiile sale şic demodate, a murit într-un spital din Manhattan unde fusese internat din cauza unei infecţii, potrivit The New York Times, în timp ce Wall Street Journal vorbea de o pneumonie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"A fost mai mult decât un simbol american, avea o bună reputaţie literară la nivel internaţional. Şi, în acelaşi timp, a fost una dintre cele mai modeste persoane şi gentile pe care le-am cunoscut. Nu am avut niciodată un schimb de replici tensionate cu el de-a lungul anilor în care am lucrat împreună", a declarat agenta sa Lynne Nesbit, citată de Wall Street Journal.
Licenţiat în civilizaţie americană la Universitatea din Princeton, el a debutat în jurnalism la Springfield Union, un ziar din Massachusetts, în 1956. Doi ani mai târziu, s-a alăturat Washington Post, în calitate de corespondent la Havana, apoi în capitala americană. Înainte de a demisiona în 1962 şi de a se muta la New York, se dedică marilor reportaje care îi vor aduce notorietatea.
Printre cele mai cunoscute eseuri şi romane ale sale se numără: ''The Electric Kool-Aid Acid Test'' (1968), ''Radical Chic & Mau-Mauing the Flak Catchers'' (1970), ''The Painted Word'' (1975) ''The Right Stuff'' (1979), ''The Bonfire of the Vanities'' (1987), ''A Man in Full'' (1998), ''I am Charlotte Simmons'' (2004), ''Back to Blood'' (2012).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.