"Fotograful Unirii", de Denis Dinulescu, în regia lui Mihai Panaitescu, producţie a Teatrului de Artă Deva, va avea premiera pe 4 martie, de la ora 19.00, la Sala Studio, respectiv în foaierul de la etajul întâi al Teatrului Naţional Bucureşti.
Evenimentul este dedicat lui Samoilă Mârza, de la care ne-au rămas singurele fotografii-mărturie cu delegaţiile prezente la Marea Adunare Populară de la Alba Iulia.
Cu acest prilej va fi prezentată expoziţia de fotografie şi tehnică fotografică de acum un secol "100 de chipuri româneşti" de Radu Chindriş, produsă de Fugaşin & Partenerii, în cadrul Programului Centenarul Marii Uniri, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Spectacolul Teatrului de Artă Deva, în regia lui Mihai Panaitescu, care a avut o avanpremieră cu public în ianuarie la Deva, este inspirat din realitate: Samoilă Mârza poate fi numit pe drept cuvânt "Fotograful Unirii" şi este un veritabil erou al acelor vremuri, inclusiv pentru că fotografiile sale cu scene exterioare ale delegaţiilor reunite în număr foarte mare pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, au avut un rol major în dovedirea actului de voinţă populară masivă la tratativele de pace care au consfinţit ulterior unirea Transilvaniei cu România.
Din distribuţia spectacolului fac parte Eugen Pădureanu (Samoilă Mârza), Delia Lazăr (soţia lui), Mihai Panaitescu (un militar al Armatei Române), Andreea Pascu (Nepoata României Mârza).
Destinul lui Samoilă Mârza este unul dramatic. Înrolat ca fotograf militar de Imperiul austro-ungar pe fronturile Primului Război Mondial din Italia şi Galiţia, Mârza fixează ororile conflagraţiei pe plăcile de sticlă ale aparatelor de fotografiat de acum un veac. Lăsat la vatră, pleacă de la Galtiu, pe bicicletă, la Adunarea de la Alba Iulia, dar nu este primit în Sala Unirii fiindcă nu avea acreditare. Aşadar imortalizează doar scenele exterioare. La începutul anului 1919 Samoilă Mârza şi-a publicat fotografiile într-un album intitulat "Marea adunare de la Alba Iulia în chipuri", menţionat şi în ziarul Alba Iulia din 10 martie. Albumul a fost prezentat de către delegaţia română şi la Conferinţa de Pace de la Versailles. Spre sfârşitul vieţii, sărac şi demn, Samoilă Mârza vrea să îi dea lui Ceauşescu un album cu fotografiile sale, şi are sprijinul unui militar român care, de altfel, apare de-a lungul timpului, în spectacol, însoţind mereu destinul eroului.
Institutul Cultural Român va sprijini de-a lungul anului 2018 itinerarea spectacolului Teatrulului de Artă Deva şi a unei formule sintetice a expoziţiei în ţară şi în străinătate. Fugaşin&Partenerii şi-a propus prin proiect să realizeze portretele celor mai importanţi români ai momentului actual prin tehnica veche a fotografierii pe sticlă, a developării pe colodiu umed şi tipăririi pe hârtie din bumbac, precum şi realizarea unui album dedicat proiectului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.