"Cea mai tainică amintire a oamenilor" de Mohamed Mbougar Sarr, romanul recompensat în 2021 cu Prix Goncourt, cea mai importantă distincţie literară din Franţa, a apărut recent în ediţie românească, la mai puţin de jumătate de an de la anunţarea premiului în Hexagon. Publicată în cadrul colecţiei Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M, în traducerea scriitorului O. Nimigean, ediţia românească a plecat zilele acestea către librăriile din întreaga ţară.
Traducerea romanului semnat de Mohamed Mbougar Sarr completează portofoliul laureaţilor Premiului Goncourt din colecţia Anansi, un proiect editorial care, de la lansare, nu a ratat publicarea niciunui roman recompensat cu această distincţie literară literară - şi "Anomalia", bestsellerul absolut al lui Hervé Le Tellier, cartea recompensată în 2020, a fost publicată tot în colecţia de literatură universală de la Pandora M coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu.
Lansat la finalul verii anului trecut, romanul lui Mohamed Mbougar Sarr a fost unul dintre titlurile-vedetă ale cunoscutului boom editorial al fiecărei toamne în Franţa, La Rentrée Littéraire. Presa culturală din întreaga ţară a primit apariţia cărţii cu un entuziasm unanim: „o declaraţie de dragoste pentru literatură” (Lire), „o carte mare, o bijuterie de măiestrie literară care te încântă, te copleşeşte, te urmăreşte” (L’ Express), „o pasionantă şi derutantă trecere printr-un mozaic de mărturii, de relatări şi documente, care este, de asemenea, un roman iniţiatic” (Libération).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Cea mai tainică amintire a oamenilor" spune povestea lui Diégane Latyr Faye, tânăr scriitor senegalez care, în 2018, descoperă la Paris o carte mitică, editată în 1938, "Labirintul neomenescului". Nu se mai ştia nimic despre autor, numit în epocă „un Rimbaud negru", după scandalul declanşat de apariţia romanului său. Diégane porneşte, fascinat, pe urmele misteriosului T.C. Elimane, confruntându-se cu marile tragedii care au fost colonialismul şi Holocaustul. Fără să piardă firul anchetei sale, Diégane frecventează la Paris un grup de tineri scriitori africani, care îşi dispută ideile, beau, fac dragoste şi se întreabă despre necesitatea de a crea în condiţiile exilului. În vârtejul acestei căutări, Diégane se va apropia de două femei: sulfuroasa Siga, deţinătoarea unor secrete despre Elimane, şi energica fotoreporteriţă Aïda...
Povestea, descrisă ca o reflecţie asupra legăturilor dintre ficţiune şi realitate, este un ecou al experienţei reale a scriitorului malian Yambo Ouologuem, care în 1968 a devenit primul african câştigător al unui alt premiu literar francez celebru, Prix Renaudot, dar care a fost ulterior acuzat de plagiat, a fugit din Franţa şi a dispărut din viaţa publică.
„Fac parte dintr-o mare tradiţie de oameni care, atât în Occident, cât şi pe continent, nu l-au abandonat niciodată pe scriitorul malian Yambo Ouologouem, nu au vrut să-l uite şi care, de-a lungul deceniilor, i-au dedicat omagii sub diverse forme”, declara Mohamed Mbougar Sarr imediat după publicarea romanului.
"Cea mai tainică amintire a oamenilor" a fost de asemenea recompensat şi cu Prix Transfuge 2021, precum şi cu Premiul Goncourt - Alegerea României. La câteva zile de la decernarea premiului, Mohamed Mbougar Sarr a transmis un mesaj cititorilor din România, în care a vorbit şi despre relaţia sa cu literatura română contemporană: „Am descoperit literatura şi gândirea românească în Senegal, prin intermediul lui Cioran, apoi al lui Mircea Eliade. L-am descoperit apoi pe Liviu Rebreanu, ale cărui mari romane - Pădurea spânzuraţilor şi Ion - m-au impresionat şi m-au marcat profund. Acum îl citesc pe Mircea Cărtărescu, pe care îl consider unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii”.
Mohamed Mbougar Sarr, născut în 1990 în Senegal, a absolvit studiile militare la prestigiosul Prytanée Militaire de Saint-Louis din Senegal. După mutarea în Franţa, este admis la École des hautes études en sciences sociales (EHESS), unde studiază literatură şi filosofie.
Remarcat în 2014 după publicarea primei sale povestiri, La Cale, pentru care a primit premiul Stéphane-Hessel pentru tineri scriitori francofoni, el a ajuns în lumina reflectoarelor în 2015 prin "Terre ceinte" (Pământ împresurat), primul său roman, care i-a adus premiul Ahmadou-Kourouma şi apoi Grand Prix du roman métis.
În 2018 devine cel mai tânăr scriitor recompensat vreodată cu Prix Littérature-Monde, pentru "Silence du choeur" (Tăcerea corului). "De purs hommes" (Despre oameni puri) este cel de-al treilea roman al său urmat, în 2021, de "Cea mai tainică amintire a oamenilor", care îi va aduce în acelaşi an Prix Goncourt şi Prix Transfuge pentru cel mai bun roman de limbă franceză din 2021.
„Premiul Goncourt este un gest simbolic care merge dincolo de numele meu şi al cărţii. Nu pot ignora simbolistica pe care o reprezintă. Premiul ar trebui să le spună tuturor scriitorilor francofoni subsaharieni (dar şi din alte părţi): «Această limbă este şi a voastră, o puteţi folosi pentru a scrie opere care vor fi aclamate», dar acest semnal nu trebuie să rămână unul excepţional. Sper să nu fie nevoie de încă un secol pentru a încorona un alt subsaharian”, mărturisea autorul în cadrul unui interviu publicat în toamna anului trecut. În prezent, Mohamed Mbougar Sarr locuieşte la Paris.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.