Panteonul din Roma continuă să dezvăluie comori rămase ascunse: săpăturile arheologice determinate de o surpare a unei bucăţi din pavajul din Piazza della Rotonda au scos la iveală vechiul drum din epoca imperială, scrie Ansa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele şapte plăci de travertin, care se află la o adâncime de aproximativ 2,30 - 2,70 de metri sub nivelul străzii, cu dimensiuni de la 80 până la 90 de centimetri şi o grosime de 30 de centimetri, au fost descoperite prima dată în anii '90 ai secolului trecut cu ocazia construirii unei galerii de utilităţi subterane, săpăturile fiind documentate. 

"După peste 20 de ani de la prima lor descoperire, explică Daniela Porro, administratorul special al Romei, plăcile anticului trotuar din piaţa din faţa Panteonului apar intacte, protejate de un strat de porţelan fin. O demonstraţie fără echivoc a importanţei protejării arheologice, nu doar o oportunitate de a cunoaşte, ci fundamentală pentru conservarea mărturiilor istoriei noastre, un patrimoniu inestimabil în special într-un oraş ca Roma". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Foto: Soprintendenza Speciale Roma
Foto: Soprintendenza Speciale Roma

În epoca imperială, Piaţa era mult mai mare decât cea actuală şi se deschidea în faţa Panteonului, templul dedicat tuturor zeilor construit de Marcus Agrippa între 27 şi 25 î.Hr.

Zona a fost restaurată complet în secolul II după Hristos de împăratul Hadrian, iar piaţa a fost şi ea ridicată şi asfaltată din nou. Dimensiunile plăcilor, acum scoase la lumină, par a fi similare cu cele din perioada Hadrianică a complexului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.